Tabără de interpretare a textului CreativLit la Memorialul Ipotești

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează, în perioada 5-8 octombrie 2023, a V-a ediție a Taberei de interpretare a textului CreativLit.

La ateliere sunt invitați să participe studenți de la diferite universități, liceeni, public interesat de temele în discuție.

Tabăra de interpretare a textului CreativLit are drept obiectiv, pe de o parte, promovarea operei eminesciene și, pe de altă parte, medierea dialogului cu scriitorii contemporani.

Memorialul Ipotești îi are ca invitați la această ediție pe scriitorii Radu Aldulescu și Nichita Danilov.

Participanții vor avea ocazia să discute pe textele scriitorilor invitați, în cadrul atelierelor moderate de dr. Livia Iacob (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași) și dr. Daniela Petroșel (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava), precum și pe texte de Mihai Eminescu.

La edițiile anterioare ale Taberei de interpretare a textului CreativLit de la Ipotești au participat, ca scriitori-invitați: Ana Blandiana, Nora Iuga (2018), Ion Mureșan, Mina Decu, Florin Partene (2019), Ion Pop, Adrian Popescu (2021), Varujan Vosganian, Emilian Galaicu-Păun (2022).

Pentru detalii și înscriere la atelierele CreativLit aveți la dispoziție adresa de email: m.ipotesti@gmail.com.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.