Imaginea lui Titu Maiorescu este fixata preponderent pe personalitatea lui de critic si istoric literar, cu intreaga lui aura de neintrecut carturar, de maestru al genialului Mihai Eminescu, de lider junimist.
In miezul secolului al XIX-lea, odata cu Unirea Principatelor, Romania a intrat sub febra unor schimbari politice si sociale de rasunet european, care au dus la cucerirea independentei, recunoasterea ei deschizand calea modernizarii institutiilor statului.
Unul dintre corifeii acestui „proiect de tara si pentru tara” a fost si carturarul Titu Maiorescu, un adevarat „pedagog” al functionarii sistemului constitutional in Romania, asta presupunand schimbarea radicala a perceptelor despre tot ce inseamna „sistem sanatos de conducere a unei tari”.
Pana la profesorul Gica Manole, Titu Maiorescu, ca politician, nu a fost luat la bani marunti, a fost tratat contextual si mai putin exeget. Lucrarea de doctorat a profesorului dorohoian, materializata in cartea „TITU MAIORESCU, om politic” deseneaza cu acuratete viata de politician a marelui critic, dezbracandu-l de toate celelalte calitati, de „toalele” junimistului literar efervescent si a profesorului exigent, redandu-l cititorilor in straie de om obisnuit, implicat pana peste cap in scenarii politice, incalcind si dezlegand ite, participand la jocuri de culise sau participand din umbra ori direct si la lucruri maculate.
Cartea de fata, aparuta in 2014 la Editura „Cetatea de Scaun” din Targoviste este structurata pe resorturile formarii marelui lider politic, plecand de la atmosfera din interiorul junimismului conservator, trecand la amicitia cu P.P.Carp si apoi la rivalitatea pana aproape de dusmanie cu acesta.
In intelegerea intreaga a unul politician de forta lui Titu Maiorescu se pleaca de la conceptia sa politica, de la suportul gandirii sale in disciplinarea vietii sociale pe care incearca s-o impuna. Si cum unei personalitati de forta lui Maiorescu nu i se poate citi fata adevarata pana nu-i palpezi si gandirea, exegetul profesor, autorul cartii, s-a adancit si asupra gandirii acestuia.
In primul rand sunt remarcate capacitatea de sinteza si sinceritatea actului critic indiferent ca este vorba despre evaluarea unor carti sau ale unor gesturi si atitudini politice. Aceasta este trambulina de intelegere a profunzimilor lui in luarea unor decizii.
Garabet Ibraileanu, o mare, dar discreta personalitate a acelor vremi, autorul extraordinarului roman „Adela”, il considera pe Titu Maiorescu un ”Boileau roman, inarmat cu principii directoare”.
Contemporanii sai, pe langa notele de originalitate, remarcau in arta discursurilor sale o permanenta evolutie si nuantare a limbajului politic, extragandu-l cu multa abilitate din sfera vorbelor fara fond, contaminandu-si colegii in a proceda la fel. Si prin acest „fel de a fi” isi demonstra calitatile de lider.
Prin tot ceea ce spunea si facea, prin atitudinea sa sociala, prin relationarea cu amicii si cu opozantii politici, Titu Maiorescu a fost perceput ca un lider, in jurul sau se miscau cele mai novatoare idei, rivalitatea cu P.P, Carp n-a facut decat bine acestei tari.
O nota aparte a cartii o constituie ochiul critic aruncat asupra a tot ce se intampla la Junimea, care inainte de a fi un club literar, functiona ca un club politic. Cu toate astea, in activitatea politica de peste jumatate de secol, Titu Maiorescu a fost un singuratic, in permanenta s-a simtit un neinteles si un neadaptabil, pentru el interesul national si bunul mers al societatii constituiau vectorii progresului pe care-i simtea imprimati in constiinta.
Sunt si momente de fluctuatie in gandirea sa, de incertitudini, toate sunt pozate si aduse in prim-plan de autorul cartii. In spatele tuturor asertiunilor stau documente, parte de subiectivism aproape ca nu exista, scurte interpretari nu schimba in nici un fel adevarul.
Activitatea parlamentara a lui Titu Maiorescu a fost cat se poate de intensa, discursurile sale parlamentare, pline de substanta ideatica, electrizau auditoriul declansand admiratie pana si contestatarilor sai.
Tematica abordata era diversa, niciodata nu-si tulbura logosul, totul era sub semnul claritatii, al coerentei si limpezimii.
De asemene, Titu Maiorescu a fost un politician plin de initiative reformatoare, el fiind cel care a promovat proiectul privind reforma invatamantului din 1864, avand o viziune moderna despre viitorul sistemului educational romanesc.
Este luata sub lupa exegezei si activitatea guvernamentala a distinsului politician, cu bunele si cu nereusitele sale, insa peste toate planeaza sinceritatea.
Cartea se incheie cu apoteoza invinsului invingator, calitatea de premier, triumful unui efemer.
Pentru a realiza o asemenea carte, autorul a trecut prin sute de carti, corespondente, documente, ziare, memorii, jurnale, scrieri de epoca, consultand cam toate cartile istoricilor care s-au aplecat asupra activitatii lui Titu Maiorescu.
Cartea de fata ne arata si o alta fata a celui care a luminat peste jumatate de secol viata literara si politica din Romania.
LUCIAN ALECSA
