Trei zile dedicate culturii tradiționale din zona Botoșaniului și a Chișinăului

Pe toată durata evenimentului, pe Pietonalul Unirii din Botoșani vor fi expoziții cu vânzare ale meșterilor populari din România și Republica Moldova.

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, în parteneriat cu Primăria Municipiului Chișinău, organizează, în perioada 5-7 august 2022, ZILELE CULTURII TRADIȚIONALE și ZILELE CHIȘINĂULUI LA BOTOȘANI.

Timp de trei zile Botoșaniul va deveni un centru important al promovării culturii tradiționale, organizatorii desfășurând, în premieră, sub titlul de ZILELE CULTURII TRADIȚIONALE cele mai iubite festivaluri ale Centrului Creației Botoșani – Festivalul-Concurs de Tarafuri „Constantin Lupu” (ediția a V-a), Festivalul-Concurs al Fanfarelor (ediția a XVI-a) și Festivalul Internațional al Cântecului, Jocului și Portului Popular „Vasile Andriescu” (ediția a XV-a), alături de recitaluri deosebite susținute de artiști îndrăgiți din România și Republica Moldova, iar parteneriatul cu Primăria Municipiului Chișinău va facilita schimbul de experiențe culturale între Botoșani și Chișinău.

Astfel, vineri, 5 august, la ora 12, în sala „Mihai Eminescu” a Hotelului Rapsodia din Botoșani va fi deschiderea oficială. În cadrul simpozionului „Tradiție și contemporaneitate” se vor lansa două cărți: „Chișinăul de altădată” (autori ac. Andrei Eșanu și dr. Valentina Eșanu) și „Timpul sacru – Sărbătorile de altădată” (autor Marcel Lutic, prezintă Angela Paveliuc Olariu), Bogdan-Mihai Simion va susține o prelegere, iar autorități județene și locale o vor premia pe Aurica Cojocariu din Ungureni, meștera populară care a primit recent primul titlu onorific de Tezaur Uman Viu al județului Botoșani.

Vineri după-amiază, la ora 17, botoșănenii sunt așteptați pe Pietonalul Unirii pentru recitalul susținut de Bogdan-Mihai Simion și Lăutarii de Mătase, după care vor asculta tarafurile înscrise la cea de-a V-a ediție a Festivalului-Concurs al Tarafurilor „Constantin Lupu”. În jurul orei 21, pe ecranul scenei, se va difuza un film artistic românesc.

Sâmbătă, 6 august, la ora 12 va fi vernisajul de pictură – curator Florina Breazu, președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova, la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”. După-amiază, la ora 17, pe Pietonalul Unirii va răsuna muzica fanfarelor, reunite la Botoșani pentru cea de-a XVI-a ediție a Festivalului-Concurs al Fanfarelor, iar seara, de asemenea, se va difuza un film artistic românesc.

Duminică, 7 august, este ziua în care se va desfășura Festivalul Internațional al Cântecului, Jocului și Portului Popular „Vasile Andriescu”, ediția a XV-a (ora 17), unde vor fi prezente ansambluri din județul Botoșani, Iași și Brașov, urmând ca la ora 20, Ansamblul Etnofolcloric „Romanița” din Chișinău să susțină un recital. Seara se va încheia cu recitalul Lupilor lui Calancea, o formație artistică de prestigiu din Chișinău.

Pe toată durata evenimentului, pe Pietonalul Unirii din Botoșani vor fi expoziții cu vânzare ale meșterilor populari din România și Republica Moldova.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.