VICTOR PONTA, primul politician din România care va fi subiectul unui roast!

Spectacolul, care va avea loc în septembrie, se va numi „Puie Monta”, un joc de cuvinte popularizat în perioada mandatului său.

Victor Ponta va deveni primul politician din România care va fi subiectul unui roast. Va fi un eveniment organizat, iar Ponta și-a exprimat acordul.

Roast-ul este un tip de spectacol în care comediantul sau comedianții de pe scenă aleg o persoană ca țintă a glumelor, de regulă insulte cu scopul de a amuza publicul. Atât cei care fac glumele, cât și subiectul sunt de acord, evident. De regulă, evenimentele de tipul acesta sunt folosite pentru strângere de fonduri.

Cel care l-a convins pe Victor Ponta să fie ținta oficială pentru glume și alte insulte este Cosmin Nedelcu, cunoscut drept Micutzu. Numele acestui tip de spectacol este „Puie Monta”, un joc de cuvinte popularizat în perioada mandatului său. Cam cum este „muie PSD” în aceste zile.

Roast-ul lui Ponta va fi pe 14 septembrie, dar locul și invitații pentru public vor fi anunțați peste vreo două săptămâni.

„El a acceptat după vreun an de când i-am propus. Am încercat cu mai mulți politicieni, dar doar el a spus da. Nu știu exact care este motivul lui, eu doar m-am bucurat că a acceptat”, a declarat Micutzu pentru News.ro.

Victor Ponta a fost prim-ministrul României din 2012 până în 2015, când a fost presat de protestele post-Colectiv să-și dea demisia din fruntea Guvernului. A urmat o perioadă în care Ponta a intrat într-un con de umbră. Când a considerat că românii au uitat, a reapărut în viața publică și chiar a fondat un nou partid, după ce a plecat din PSD. În prezent, este liderul grupării politice Pro România, cu care încă mai speră că va recâștiga din simpatia de altădată.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.