VISUL AMERICAN la Teatrul „Mihai Eminescu”

„Trăim uneori într-un univers imobil – creat de către noi înșine – realitate ce ne nemulțumește, cu care ne-am obișnuit, ne produce disperare însă și fals confort. Strigăm în surdină, lăsând întunericul să ne cuprindă, așteptând o salvare ce nu mai vine”, precizează regizorul spectacolului, Teodora Câmpineanu.

Teatrul „Mihai Eminescu” va prezenta iubitorilor de artă o nouă premieră. Sâmbătă și duminică, începând cu ora 18.00, pe scena de la Casa Tineretului va fi prezentat spectacolul „The American Dream”, după o idee de Murray Schisgal. În spectacol joacă actorii Răzvan Amitroaei, Răzvan Ilie, Ella Nistor, Petruș Butuman și Ionică Ciofu.

„Spectacolul nostru vorbește despre curajul de a-ți urma visurile, înfrunta fricile, într-un final despre maturizare. «The American Dream» înseamnă de fapt Visul ce stă ascuns în fiecare dintre noi și curajul de a porni pe drumul anevoios către împlinirea lui”, a declarat Teodora Câmpineanu, regizorul spectacolului.

Alături de regizor și actori, s-au mai implicat în realizarea spectacolului Ionică Ciofu (regizor tehnic), Victoria Bucun (coregraf), Mihai Pastramagiu (scenograf).

Biletele pentru spectacol se găsesc la Casa Tineretului, telefoane 0231.513.948 sau 0231.512.184 (program: 10.00-12.00 și 16.00-18.00, de marți până duminică inclusiv). Un bilet costă 20 de lei.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.