AcasăCulturaZiua Internațională a Cărții pentru Copii, sărbătorită la Biblioteca Județeană Botoșani

Ziua Internațională a Cărții pentru Copii, sărbătorită la Biblioteca Județeană Botoșani

Marcată anual pe 2 aprilie, data la care s-a născut, în urmă cu 216 ani, cel mai îndrăgit autor de basme, Hans Christian Andersen, Ziua Internațională a Cărții pentru Copii reprezintă prilejul cel mai bun pentru promovarea literaturii pentru copii și pentru stimularea dorinței de lectură a celor mai mici cititori.

Și tot ca în fiecare an, momentul va fi marcat cum se cuvine de Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani, printr-o serie de activități organizate de bibliotecari, în colaborare cu instituții de învățământ din județ.

Astfel, miercuri, 31 martie, bibliotecarii i-au primit pe prichindeii Grădiniței PP nr. 14 Botoșani, la o întâlnire cu personajele din cele mai frumoase povesti incluse în planul de lectură. În fața unui public exigent, oaspeții grădiniței au citit basmele propuse de educatoare, încercând să intre cât mai bine în pielea unor eroi celebri ai poveștilor românești: Prâslea, Făt-Frumos, Harap-Alb, Ileana Cosânzeana sau chiar Cocoșul din „Punguța cu doi bani”.

Activitatea face parte din proiectul „Citește-mi 100 de povești”, organizat Școala Gimnazială nr. 11 Botoșani și Grădinița PP nr. 14 Botoșani în colaborare cu Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani.

Elevii Liceului „Demostene Botez” Trușești, în parteneriat cu Parohia Ionășeni, vor desfășura în ziua de 2 aprilie activitatea „Cititul, hrana pentru suflet…” .

Organizată exclusiv în mediul on-line, cu sprijinul Filialei nr. 2 Grivița a Bibliotecii Județene, manifestarea se dorește a fi o invitație la lectură transmisă de adolescenți, micilor cititori. Proiectul constă în activități practice care îmbină lectura și desenul. Copiii au realizat desene inspirate de cartea care i-a impresionat cel mai mult, dar și o serie de înregistrări video care să stârnească interesul pentru lectură.

În incinta Secției de împrumut carte pentru copii, va fi vernisată expoziția de desene și lucrări plastice „Pe aripi de primăvară”. Realizate de copiii grupei mici de la Grădinița nr. 25 Botoșani, coordonați de educatoare Laura Bârsan și Viorica Preuteși, lucrările micuților artiști vor putea fi admirate pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene Botoșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Most Popular

Recent Comments

Sorin Bozdon on Locuri de munca in Germania
Mai terminati odata! on 23 august 2013 – Vine Apocalipsa!
MUIE ROMANIA !!! on MODIFICARI la Codul Rutier
virginia manu on PILDA ZILEI: Te-am invatat
liviu cioroaba on SFORAITUL poate ucide!
virginia manu on PRINTESA DIANA, asasinata!
INSURATELU VIORICA on 48 de romani CAPTIVI in LIBIA
Zugravescu Mihaela B on Cautam colaboratori!
eleonora hreniuc on DOAR O VORBA: Parloaga din ograda
Ziarul Adevarul on BANCUL ZILEI: Acelasi material
Sebastian Butu on FENOMEN RAR in decembrie 2013!
Agentie Matrimoniala on BANCUL ZILEI: Agentia matrimoniala
Eutanasiati Maidanez on FAMILIA LUI IONUT, atacata de caini!
ionescu crenguta on COJILE DE BANANE fac minuni!
Anunturi Libertatea on SERBAN HUIDU revine in televiziune!
TRAIAN TANASA on Pacalelile de 1 APRILIE!
Mocanu Nicolae on A murit din cauza unui OU!
IACOB VIOREL on ANUNT DE ANGAJARE
motoc cristian on POLITISTII incep PROTESTE !
Mitrea Stefan on POLITISTII incep PROTESTE !
Doina Balasa on Dolarul a luat viteza
gh. hreapca on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
gh. hreapca on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
nicu stratulat on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
un alegator on Surpriza la BALUSENI!
un pnlist on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
psihanalistul on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
UN PRIETEN on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
CORURILE DE COPII on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
Spridon Cristian on ANUNT DE ANGAJARE
Spridon Cristian on ANUNT DE ANGAJARE
cursurigratisonline on Euro scade spre 4,55 lei