A început POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI!

Acest post îi pregătește pe creștini pentru cele două mari sărbători din luna august: Schimbarea la Față (6 august) și Adormirea Maicii Domnului (15 august).

Postul Adormirii Maicii Domnului amintește de postul pe care Fecioara Maria l-a ținut înainte de trecerea sa din această lume.

„Postul din august a fost stabilit în cinstea Maicii lui Dumnezeu Cuvântul, care știind mai dinainte momentul plecării ei din această lume, s-a nevoit ascetic și a postit mai mult pentru noi, pentru că ea era binecuvântată și sfântă, și nu avea nevoie de post. Așadar, ea s-a rugat special pentru noi înainte să fie mutată din această lume în viața veșnică, unde sufletul ei s-a unit prin Duhul Sfânt cu Fiul ei”, spune Sfântul Simeon al Tesalonicului.

Acest post îi pregăteșe pe creștini pentru cele două mari sărbători din luna august: Schimbarea la Față (6 august) și Adormirea Maicii Domnului (15 august).

Originea acestui post a fost fixată în secolul al V-lea când s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului. La început durata Postului Adormirii Maicii Domnului era diferită pentru creștini, cei din Antiohia posteau o zi, pe 6 august, în timp ce la Ierusalim acest post dura opt zile. Existau și creștini care posteau toată luna august, în vreme ce alții posteau în luna septembrie. În secolul al XII-lea, la sinodul local din Constantinopol (1166), condus de patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis, s-a stabilit ca acest post să fie ținut de la 1 august până la 15 august, ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului.

Preoții recomandă ca în această perioadă restricțiile alimentare să fie completate cu multă rugăciune și multe fapte bune.

În timpul acestui post se face Paraclisul Maicii Domnului. În ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului se oficiază în multe biserici Prohodul Maicii Domnului. În Postul Adormirii Maicii Domnului creștinii trebuie să-și înmulțească rugăciunile către Maica Domnului și să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.