Cam pe la ora cand se ingana ziua cu noaptea democratiei originale, cele doua sedii ocupate de revolutionari erau pline de FSN-uri. Fiecare cu presedintele lui, cu vicepresedintele si cu toti oamenii priceputi la tot si la toate. Listele ajungeau la Ioan Anitei, care le lua pe rand, nu le mai citea pana la capat. Timpul era presant si revolutia trebuia sa-si duca efortul pana la capat. Anitei le rupe ca pe niste lucrari de control si facea el alta care sa fie definitiva si irevocabila. Asa au ajuns pe primele trei locuri Petre Curca, Ioan Anitei si Dumitru Mocanu, adica politica de cumetrie s-a inaugurat inca de pe atunci, in aclamatiile publicului si cu vointa viitorilor alegatori.
Se mai infigeau pe la microfoanele celor doua balcoane si Verdiana, o celebra personalitate recunoscuta in mediile amatorilor de dragoste fara stirea nevestei, si Gheorghe Jauca, redactor-sef pe atunci la oficiosul „Clopotul”, care ne trimitea la casele noastre ca nu se intampla nimic, utilizand in nestire apelativul „tovarasi”, huiduit de poporul revlutionar, dar si alti necunoscuti pe atunci, astazi revolutionari cu acte in regula.
In general, se plangeau de cartelele de la paine, de faptul ca au suferit opresiunile comunismului si ca mancau numai salam cu soia. Era in postul Craciunului si ei tot la bunatatati din frupt se gandeau. Spuneau la microfon rugaciuni cu inteles adanc si puneau poporul sa ingenuncheze in fata lor, chipurile in memoria martirilor, dar lor le facea placere de executia generala.
Exact in acele vremuri, eu, impreuna cu alti prieteni de incredere, adica Viorel Ilisoi, Vasile Asiminicesei, Vasile Curcuta, Dorel Andries si un maistru de la Uzinele Textila, Burciu il chema dar noi ii spuneam prescurtat Buru, ne-am pornit catre redactia ziarului „Clopotul” ca s-o democratizam si pe ea. Acolo, ziaristii ne-au primit cu neincredere. Ca, adica, de ce am venit noi, tineretul liber si democrat sa-i verificam pe ei, atoatestiutorii, cum e cu mersul istoriei. I-am explicat redactorului sef Gheorghe Jauca intentia noastra de a scrie un articol despre ce si cum in legatura cu Revolutia. El ni l-a recomandat pe Ion Maximiuc sa se ocupe de intentia noastra. Ion Maximiuc era unul dintre cei care se ocupau cu maximizarea productiei la hectar, asa ca nici cu acest prilej de ocazie, n-a ratat posibilitatea de a savarsi cea mai mare minciuna post-revolutionara.
A doua zi, in paginile ziarului „Clopotul poporului” – da, chiar asa se chema – in locul articolului scris de noi a aparut o stire care spunea ca de la microfonul amplasata in balconul Teatrului au luat cuvantul Viorel Ilisoi, Florentin Florescu si alti revolutionari, care au indemnat masele la calm si la ratiune. Stire pe care o mai dezmint inca o data in caz ca ma mai cauta cineva ca sa ma decoreze cu vreun certificat de revolutionar. (Va urma)
Florentin Florescu
CITITI SI:
Amintiri din Epoca de Aur si ceva dupa. Revolutia din decembrie 1989 (I)
Amintiri din Epoca de Aur si ceva dupa. Revolutia din decembrie 1989 (II)
Amintiri din Epoca de Aur si ceva dupa. Revolutia din decembrie 1989 (III)
Amintiri din Epoca de Aur si ceva dupa. Revolutia din decembrie 1989: Apa nu-i ca berea! (IV)
