Odata cu Elena Nae, scoasa pe usa din dos a istoriei de jurnalistul Eugen Hrusca, au parasit orasul alti doi martori ai comunismului pe care l-au proslavit: Bostina si Diamandescu. Au tulit-o spre Bucuresti de furia proletara condusa de Gheorghe Marcu.
Primul era secretar cu probleme economice la judeteana de partid. El a introdus o noua forma de verificare a activitatii clasei muncitoare. Celebrele caiete ale lui Bostina au ajuns deja in folclorul contemporan. Adica, fiecare om al muncii „din fabrici si da pa ogoare” era obligat sa poarte la el un carnetel unde-si nota din ora-n ora ce anume a realizat in intervalulde timp respectiv. „Vocabularul”, cum ii spuneau ei, il tineau in buzunarul de la turul pantalonilor. Adica acolo unde-i durea pe ei mai tare de productia la hectar sau tonele de beton pe cap de locuitor.
De exemplu, strungarul trebuia sa scrie din ora in ora cate suruburi a filetat, tamplarul cati metri patrati de scandura a folosit, frizerul cate capete de locuitor a tuns iar taranul, ce sa faca si el? Se alfabetiza scriind numarul de sfecla predate la fabrica de zahar. Pe cele sustrase pentru rachiu nu le mai contabiliza ca era caz de puscarie.
La Vorona s-a intamplat odata sa vina in control 11 revizori contabili sa verifice magazinele din comuna. Ca asa veneau atunci, in gasca, cum face si ANAF-ul in ultima vreme. Cum nu erau alte mijloace de transport, au folosit caruta „cooperativei de consum”. Ce credeti ca a trecut in „caietul lui Bostina” carutasul? „De la 10 la 11, transportat una tona revizori”. Da, pentru ca pe atunci totul se rezuma la tone si capete de locuitor.
Ei bine, Bostina a ajuns cu bine la Bucuresti si s-a facut ministru al economiei. Nu stiu daca la el s-o fi referit Delia cand a lansat melodia „Cine m-a facut om mare”, dar cu siguranta Ion Iliescu stie ceva, ca nu degeaba au fost ei prieteni inca de pe vremea cand viitorul „emanat” era prim-secretar la Iasi.
Despre generalul Diamandescu se spunea in folclor ca ar fi vorbit neprincipial cu doamna Iliescu, sefa lui „Impinge tava” de la gara. Conflictul s-a rezolvat printr-un scuipat in ochi si un aruncat de cascheta in vazul lumii. Dar i-a trecut. Unde a scuipat doamna Iliescu, a pupat domnul Iliescu, care l-a uns sef al Politiei Capitalei.
Si uite asa, alungati de furia revolutionara din Botosani unii au ajuns oameni mari.
Intre timp Bostina si-a dezvoltat afacerile prin Suedia devenind miliardar, iar Diamandescu, dupa ce si-a rezolvat problemele cu Mineriada din 13-15 iunie 1990, cand a primit de la alt general botosanean, Mihai Chitac, ordinul sa incendieze autobuzele ca sa para o revolta populara, s-a oplosit ca ambasador la Ankara. De atunci, nu s-a mai auzit de el, decat ca fiul lui a fost implicat in niscai furturi de masini.
Si Bostina, si Diamandescu sunt acum eroi ai Revolutiei. Bine a nu-s inca cetateni de onoare ai municipiului Botosani, desi unui fost primar i-a trecut prin cap chestia asta. (Va urma)
Florentin Florescu
CITITI SI:
Amintiri din Epoca de Aur si ceva dupa. Revolutia din decembrie 1989 (I)
Amintiri din Epoca de Aur si ceva dupa. Revolutia din decembrie 1989 (II)
