Anvelopele de vară – de ce ai nevoie de ele?

Anvelopele de vară sunt concepute special pentru performanțe optime la temperaturi ridicate. În comparație cu cele de iarnă, este posibil ca beneficiile acestora să nu fie resimțite imediat. Până la urmă, fiecare anvelopă este proiectată să funcționeze în anumiți parametrii.

Este adevărat că majoritatea au anumite calități basic, însă anvelopele pentru vară sunt construite să permită mașinii să ruleze corespunzător în zilele toride. Deși tehnologia modernă a permis și utilizarea celor de tip all season, acest lucru nu garantează siguranța, deoarece anvelopa pentru un anumit sezon oferă beneficii particulare în funcție de acesta. Cele proiectate să asigure tracțiune la toate temperaturile, precum și pe ploaie, zăpadă sau polei nu vor avea aceeași funcționalitate ca cele destinate sezonului cald și invers.

Anvelopele de iarnă asigură o tracțiune excepțională când temperaturile sunt sub 7 grade Celsius, iar drumurile sunt alunecoase, acesta fiind atuul lor. În mod similar, cele de vară oferă avantaje în sezonul respectiv și, aici, este important de menționat faptul că oferă tracțiune maximă în timpul frânării, al accelerării și al virajului pe drumurile uscate sau umede.

Iată de ce ai nevoie de anvelope de vară:

Pentru a înțelege mai bine de ce trebuie să schimbi cauciucurile în fiecare sezon, este suficient să ții cont de cele de mai jos.

Pot fi folosite tot anul?

Dacă locuiești într-o țară cu patru anotimpuri, atunci răspunsul este „nu”. Performanțele excepționale de vară sunt în detrimentul celor de iarnă. Cauciucurile de vară nu vor asigura o tracțiune adecvată în condiții de îngheț și, cu siguranță, nici atunci când apar zăpada sau poleiul. Să conduci mașina în asemenea condiții este o greșeală pe care nu trebuie să o faci.

Vremea rece le poate afecta?

Un motiv major pentru ca anvelopele de vară să fie subperformante în cazul înghețului este faptul că sunt create din compuși care asigură o flexibilitate ridicată și tracțiune la temperaturi ridicate. În condiții de iarnă, aceștia se întăresc și, în esență, „îngheață”. Rezultatul este că tracțiunea nu va mai fi la nivel optim.

Cum le depozitezi?

Odată ce temperaturile scad, este recomandat să le schimbi. În mod ideal, cele de vară ar trebui păstrate în interiorul unei clădiri încălzite, ferite de îngheț. Depozitarea în exterior, pe timpul iernii, trebuie evitată.

Acestea fiind spuse, iată doar câteva motive pentru a investi în anvelopele specifice fiecărui sezon. Nu te juca cu siguranța ta și a celor dragi și echipează-ți corect mașina!

Sursă foto: shutterstock.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.