Home Diverse Autorizațiile de construcție vor putea fi prelungite până la 24 de luni

Autorizațiile de construcție vor putea fi prelungite până la 24 de luni

Printr-o propunere legislativă, parlamentarii au stabilit că prelungirea valabilității autorizației de construire va fi posibilă pe o perioadă de până la 24 de luni, nu de 12, așa cum se întâmplă în prezent.

În plus, și termenul în care se va putea cere prelungirea valabilității autorizației se va extinde de la 15 zile lucrătoare, cât e acum, la 45, potrivit avocatnet.ro.

„Prelungirea valabilității autorizației se acordă gratuit, o singură dată și pentru o perioadă nu mai mare de 24 de luni”, apare, într-unul dintre amendamentele introduse la Camera Deputaților.

Astfel, potrivit legii, investitorul poate solicita autorității emitente prelungirea valabilității autorizației „în cazul în care lucrările de construcții nu pot fi începute ori nu pot fi executate integral la termenul stabilit”.

De asemenea, termenul de cel puțin 15 zile în care poate fi cerută acum prelungirea valabilității autorizației se va mări la 45 de zile.

Acest lucru e necesar, conform inițiatorilor, pentru a permite autorităților publice locale să parcurgă toate procedurile legale, având în vedere cantitatea mare de autorizații ce vor veni la prelungire ca urmare a aprobării extinderii termenului de prelungire a valabilității autorizației de construire.

Pe de altă parte, autorizațiile care, la data intrării în vigoare a măsurilor, au mai puțin de 30 de zile până la data expirării termenului de valabilitate, se vor prelungi de drept cu 90 de zile.

Introducerea acestor măsuri este motivată de blocajele apărute la nivel economic în ultima perioadă, respectiv criza materialelor de construcții, creșterea prețurilor acestora, deficitul de forță de muncă în construcții, perioadele de lockdown sau restricțiile generate de starea de urgență sau de alertă, îmbolnăvirea lucrătorilor, efecte care au produs sincope în procesele de construire și care au condus la imposibilitatea finalizării lucrărilor de construcții în termenele estimate inițial, potrivit sursei citate.

Pentru a se aplica, proiectul de lege trebuie să fie promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul oficial.

Exit mobile version