Berea consumată moderat nu provoacă reflux gastroesofagian

Cercetarea a fost realizată pe un grup format din 30 adulți sănătoși, cu vârste de peste 18 ani, care nu prezentau simptome digestive frecvente sau reflux gastroesofagian.

Deoarece este obținută în urma unui proces de fermentare, berea a suscitat interesul cercetătorilor Universității Complutense din Madrid care în colaborare cu centrul de informare Cerveza y Salud din Spania și-au propus să distrugă mitul care asocia consumul de bere cu disconfortul digestiv și acumularea de gaze intestinale în exces.

Astfel, în perioada 2014-2016 a fost analizat consumul moderat de bere în relație cu trei dimensiuni: evaluarea simptomelor digestive, acomodarea gastrică și evaluarea refluxului gastroesofagian.

Cercetarea a fost realizată pe un grup format din 30 adulți sănătoși, cu vârste de peste 18 ani, care nu prezentau simptome digestive frecvente sau reflux gastroesofagian. Obiectivul principal al studiului a urmărit să identifice potențiala asociere a consumului moderat de bere cu sau fără alcool cu următoarele simptome digestive: aciditate gastrică, regurgitație sau sațietate precoce în perioada postprandială.

Rezultatele au arătat că berea, cu sau fără alcool, nu provoacă simptome ale sindromului dispeptic (greață, jenă epigastrică, hiperaciditate, arsuri gastrice, balonare, regurgitații) sau tulburări gastrointestinale atunci când este consumată moderat.

De asemenea, nu modifică refluxul gastroesofagian postprandial atunci când este consumată moderat, înainte de prânz sau cină.

„Concluziile acestui proiect sunt deosebit de importante pentru dezvoltarea domeniului de cercetare, în ansamblu, dar și pentru demersul nostru de a furniza informații valoroase cu privire la rolul pe care consumul moderat de bere îl are pentru organism. Iată că, după ce mitul burții de bere a fost contrazis de rezultatele unui studiu derulat în România, cercetătorii spanioli demontează un alt mit – acela că berea, o băutură fermentată, provoacă reflux gastroesofagian”, a declarat dr. Corina Zugravu, Președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.

Un consum moderat de bere înseamnă 330 ml/zi pentru femei sau 660 ml/zi pentru bărbați. Consumată moderat și responsabil, berea poate face parte dintr-un stil de viață sănătos și echilibrat.

Refluxul gastroesofagian – afecțiune digestivă asociată cu o alimentație necorespunzătoare

Refluxul gastroesofagian este una dintre afecțiunile digestive des întâlnite în rândul populației adulte, strâns legată de stilul de viață și alimentație.

Mâncarea bogată în grăsimi și consumul de băuturi carbogazoase au fost frecvent asociate cu apariția refluxului gastroesofagian. Această afecțiune apare ca urmare a refluxului acidului gastric în partea inferioară a esofagului.

Pacienții diagnosticați cu boala refluxului gastroesofagian trebuie să urmeze un regim alimentar echilibrat, atât din punct de vedere nutrițional, cât și din punct de vedere al cantităților consumate. Astfel, sunt recomandate 3-4 mese pe zi, evitând consumul unor cantități mari de alimente la fiecare masă. De asemenea, cina trebuie servită cu cel puțin 3 ore înainte de culcare. Grăsimile, alimentele prăjite, ciocolata, roșiile sau citricele sunt doar câteva dintre alimentele contraindicate pacienților diagnosticați cu reflux gastroesofagian.

Un stil de viață alimentar cât mai variat și sănătos poate contribui la prevenirea apariției acestei afecțiuni digestive.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.