Cum să alegi machiajul potrivit în funcție de culoarea ochilor?

Poate te gândești de multe ori care este elementul ce iese prima dată în vedere când cunoști pe cineva, sau, respectiv, când te cunoaște cineva și se uită pentru prima dată la tine. Probabil depinde de persoană, unii vor observa culoarea și textura părului, alții hainele pe care le porți, însă un lucru este cert, aproape toată lumea își va aminti ulterior de culoarea ochilor. Astfel, machiajul pe care îl porți în zona ochilor poate avea un cuvânt definitiv de spus despre tine ca persoană.

Asta nu înseamnă însă că alegerea unui machiaj perfect este o treabă ușoară, din contră, pentru a deveni maestră va trebui să aloci timp destul și puțin studiu, în care te vom ajuta și noi. Ce să alegem, creion, tuș, mascara sau farduri? Hai să vedem care este opțiunea ideală pentru tine, în funcție de ce culoare au ochii tăi:

Căprui închis

Pentru a scoate în evidență cu adevărat strălucirea naturală a ochilor căprui, se recomandă să optezi pentru o paletă de culori ce conține nuanțe de maro cald, violet, albastru sau chiar și auriu. Orice nuanțe de culoarea mierii vor pune în evidență ochii tăi, fără prea mari bătăi de cap. cei ce au ochi de culoarea căprui închis sunt norocoși deoarece pot alege aproape orice combinație de machiaj și tot vor reuși să accentueze farmecul natural al privirii.

Ochi albaștri

Nu cunosc vreo persoană care să nu își fi dorit să aibă ochi albaștri, mai ales noi, cei din zona ochilor căprui, mereu ne uităm cu o urmă de invidie spre acești ochi ce au un glow natural. Culorile pământului, adică nuanțele de maro, maro cald, chiar și auriu sau gri vor complementa strălucirea naturală a ochilor albaștri. Dacă optezi însă pentru o nuanță mai închisă, clar ochii tăi vor ieși în evidență în orice context, creând astfel un contrast mare între culoarea naturală și cea a machiajului.

Căprui deschis

Poți opta pentru nuanțe de violet, maro, auriu sau chiar și verde pentru machiajul de zi cu zi. Pentru un strop de dramatism, poți adăuga uneori o tentă de roșu, care va evidenția culoarea naturală a ochilor. Nu spune nu însă nici machiajului ce conține nuanțe de roz, sau violet lavandă, deoarece acestea vor crea contrastul ideal.

Ochi gri

Cine are norocul de a avea ochi de culoarea gri, la fel ca și cei albaștri, iese din start în evidență prin strălucirea naturală, fără a avea nevoie de foarte mult efort. Astfel, poți complimenta strălucirea lor cu nuanțe de argintiu sau albastru. Pentru un plus de dramatism, nu te da în lături nici de la culorile mai închise, ce vor crea un contrast mai ridicat.

Acestea sunt doar câteva idei de care poți ține cont data următoare când cumperi sau aplici machiaj pentru a scoate ochii în evidență. Însă nu uita că cel mai important aspect este să te simți tu bine în pielea ta, astfel nu spune nu noilor experimente, noilor culori ce îți fac cu ochiul și încearcă orice combinație consideri că ar fi ideală.

Ca să facilităm aceste experimente, Crazy-Deals.ro îți pune la dispoziție și un cod reducere Notino  sau cod reducere Farmec, ca tu să te bucuri de cele mai bune prețuri, pentru cele mai calitative produse.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.