Cum să organizezi surpriza perfectă pentru iubitul tău. Idei cu care nu vei da greș niciodată

Atunci când iubești, pare că nimic nu este prea puțin, mai ales atunci când îți dorești să îți surprinzi partenerul cu un gest deosebit, o surpriză romantică pe care să nu o poată uita prea ușor.

Însă, uneori este destul de dificil să faci ca totul să iasă ca la carte, mai ales dacă îți dorești să îi faci o surpriză fabuloasă, de care să își amintească peste ani. Deși pare dificil, ar trebui să te gândești că lucrurile nu sunt chiar atât de complicate pe câte credeai și dacă le pui în ordine vei reuși să bucuri persoana iubită.

Dacă și tu îți dorești să îți surprinzi omul iubit, însă nu știi exact ce ai putea să faci, în materialul următor vei găsi câteva sfaturi pentru a organiza o surpriză celui pe care îl iubești, dar și câteva idei cu care nu vei da niciodată atunci când vrei să faci o surpriză plăcută. 

Iată ce ai putea să faci pentru a realiza o surpriză de proporții celui pe care îl iubești

În primul rând, o surpriză veritabilă înseamnă cal surprins să nu aibă habar de ceea ce i se pregătește. Așadar, atunci când pregătești așa ceva, trebuie să te asiguri că iubitul tău nu va afla ceea ce pui tu la cale. Dacă ai reușit acest lucru, atunci, cu siguranță, aceasta va fi surprins. 

Asigură-te de gusturile sale înainte de planifica ceva! Este extrem important ca tu să știi care sunt preferințele culinare ale iubitului tău, ba chiar și diferite detalii: dacă este alergic la ceva, ce vin iubește, care este mâncarea preferată, care sunt locurile preferate de vacanță, și lista ar putea continua. O surpriză cu care nu vei da greș înseamnă ca tu să știi deja câteva lucruri esențiale despre omul iubit, iar ceea ce pregătești să aibă legătură și cu ceea ce îi place acestuia. 

Ce ai putea face pentru a surprinde plăcut persoana iubită

  • Filmele romantice pot fi o adevărată inspirație atunci când vrei să faci ceva fabulos. O seară romantică poate fi surpriza perfectă, mai ales dacă este ”condimentată” ca la  carte: ciocolată, căpșuni sau struguri, șampanie (sau vin de cea mai bună calitate), uleiuri lubrifiante de la Pasiune.ro, lenjerie intimă sexy, așternuturi de satin sau mătase, muzică în surdină. Deși acest ”scenariu” seamănă cu un clișeu, uneori acestea chiar funcționează. Iar o seară romantică, condimentată cu toate ”ingredientele” senzuale nu are cum să de greș niciodată, iar iubitul tău se va bucura enorm de un asemenea cadou. 
  • Un picnic într-un loc romantic și liniștit în aer liber. Gustări delicioase, un vin bun, fructe, o pătură moale și un loc liniștit, în care păsările cântă iar razele soarelui se joacă molcom printre ramurile copacilor, toate aceaste se pot transforma într-o surpriză fabuloasă. 
  • Un cadou interesant, pe care și-l dorea de ceva vreme. Nu subestima niciodată puterea unui dar făcut fără nicio ocazie anume, iar dacă îi vei oferi și ceva ce știi că își dorește de multă vreme, bucuria va fi garantată! 

Atunci când vrei să îți surprinzi jumătatea ține cont de un lucru extrem de important: fă totul cu multă iubire și nu vei da greș niciodată! 

Sursa foto: Pexels.com

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.