Cum să păstrezi o relație de lungă durată cu clienții tăi? Află 3 metode originale pe care le poți pune în aplicare!

În orice afacere, clienții sunt extrem de importanți, fiindcă, fără ei, activitatea concretă nu poate avea loc. Așadar, business-ul tău depinde de consumatorii care ori îți pot propulsa serviciul sau produsul, ori îl pot desființa.

Pentru ca legătura ta cu ei să fie fermă, constantă și profesionistă, trebuie să îi iei în considerare tot timpul și să încerci să menții, prin diferite modalități, conexiunea cu aceștia. Deși poate părea că lucrurile vor merge de la sine, nu este întotdeauna așa, mai ales în cazul în care concurența de pe piață este puternică și numeroasă.

Iată 3 metode originale pe care le poți pune în aplicare pentru a păstra o relație de lungă durată cu clienții tăi!

1. Comunicare constantă

Comunicarea este un factor esențial de care trebuie să ții cont, indiferent de activitățile pe care le desfășori. Fie că vorbești cu clienți, fie că relaționezi cu angajații sau cu partenerii tăi, este extrem de important să fii clar și eficient în exprimare, folosind toate resursele pe care le ai. 

Pentru a păstra legătura cu clienții tăi fideli, poți opta pentru mici intervenții și tehnici, precum trimiterea unor e-mailuri personalizate, cu diverse ocazii (zi de naștere, Crăciun, Paști, etc.) sau folosirea unei metode de a-i ține la curent în permanență cu noutățile pe care le furnizezi. Poți face acest lucru alegând oportunități de marketing SMS – astfel, ei vor putea afla toate schimbările în timp real!

2. Ascultă nevoile pe care le au clienții tăi

Așa cum la întâlnirile de afaceri trebuie să urmezi o serie de sfaturi specifice pentru a putea coordona cât mai bine ședințele și discuțiile cu echipa, tot așa trebuie să ții cont de faptul că și clienții tăi vor să fie ascultați! În funcție de dimensiunea firmei, acest lucru poate sau nu poate fi posibil față în față, însă există o mulțime de moduri prin care îi poți face să se simtă importanți – bonusuri individuale sau oferte unice, bazate pe nevoile și dorințele lor. 

3. Fii receptiv la feedback, nemulțumiri și sfaturi!

Cu siguranță te-ai întâlnit, într-o formă sau alta, cu reclamații sau cu nemulțumiri – acest fenomen nu este o tragedie, dar depinde doar de tine (și, bineînțeles, de echipa ta) cum este gestionat. Fii receptiv la orice fel de feedback, fiindcă doar așa îți poți îmbunătăți afacerea. Poți trece prin diferite situații conflictuale, mai intense sau mai potolite, însă important este să tratezi totul cu tact și înțelepciune, în timp ce tragi concluzii care te vor ajuta mai târziu! Orice experiență de acest gen este benefică, deoarece te pune față în față cu contexte diverse și numeroase variabile!

Prin urmare, nu este dificil să păstrezi o relație de lungă durată cu clienții tăi, dacă pui în practică o serie de sfaturi și metode simple, dar esențiale. Nu omite să te gândești la faptul că totul se petrece prin interacțiunea cu oamenii din jur, iar o legătură fructuoasă se bazează întotdeauna pe bun simț, atenție și comunicare! 

Sursă foto: pixabay.com

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.