Despre hainele preoțești și simbolistica acestora

Încă din timpuri străvechi, slujitorii altarelor oficiază slujbele religioase în veșminte deosebite. Acestea se diferențiază prin formă, croială și culoare și completează întreaga ceremonie, contribuind la crearea cadrului liturgic necesar pentru desfășurarea diverselor rânduieli bisericești.

Care sunt însă semnificațiile din spatele hainelor preoțești? Pentru un răspuns cât mai concret la această întrebare am apelat la cei de la Crilovic (www.vesmintebisericesti.ro), care produc de peste 3 decenii veșminte bisericești de cea mai bună calitate.

Stihar, orar, mânecuțe, epitrahil, brâu, felon – toate aceste denumiri sunt mai mult sau mai puțin cunoscute publicului. Să vedem ce simbolistică au aceste haine preotesti.

Stiharul – veșmânt al mântuirii și haină a veseliei

Stiharul este primul dintre veșmintele care sunt sfințite pentru slujbă. Veșmântul este unul lung, are mâneci largi și acoperă întreg corpul, de la gât și până la picioare. Există oarecare asemănări între acesta și tunicile greco-romane sau veșmintele preoțești din Vechiul Testament.

Stiharul simbolizează în fapt îngerii înfățișați la Mormântul Mântuitorului Hristos, care erau îmbrăcați în veșminte albe. Este purtat atât de diaconi, cât și de preoți și arhierei. Diaconul îmbracă stiharul de fiecare dată la slujbe, în timp ce preotul și arhiereul folosesc acest veșmânt numai în momentul în care oficiază Sfânta Liturghie. Stiharul simbolizează lumina Mântuitorului, dar și curățenia vieții liturgice.

Orarul diaconilor – simbol al aripilor serafimilor și îngerilor

Orarul este un veșmânt bisericesc specific doar diaconilor. Se prezintă sub forma unei fâșii lungi de stofă, are ornamente brodate și se poartă pe umărul stâng, atârnând în față și în spate, peste stihar. Numele de „orar” provine de la latinescul „oro, orare” (verb), care se traduce prin „a se ruga”. Cu ajutorul acestui veșmânt se dădea semnalul începerii rugăciunii, în vechime.

Mânecuțele – simbol al puterii lui Dumnezeu

Sunt veșminte comune pentru toate cele trei trepte ierarhice (diaconi, preoți, arhierei). Se prezintă sub forma a două manșete cu care sunt strânse marginile mânecilor stiharului, pentru o mai bună flexibilitate a mâinilor. Mânecuțele simbolizează puterea lui Dumnezeu, care îi întărește în egală măsură și pe cei care săvârșesc slujbele religioase.

Epitrahilul – semn al harului divin

La fel ca și toate celelalte haine preoțești, epitrahilul este încărcat la rândul său de semnificații. Se poate spune chiar că este cel mai important veșmânt atunci când vine vorba de slujirea preoțească.

Este purtat la fiecare sfântă slujbă și simbolizează darul Sfântului Duh care se revarsă asupra preotului atunci când slujește în biserică.
Brâul este încărcat la rândul său de o multitudine de simbolistici. Preoții și arhiereii îl poartă pentru a strânge stiharul în jurul corpului, în așa fel încât să nu incomodeze la îndeplinirea slujbei.

Felonul – simbol al curăției și slavei dumnezeiești

Inițial, acest veșmânt avea culoarea albă, tocmai pentru a arăta că purtătorul se „îmbracă” în slava dumnezeiască. Felonul este un veșmânt liturgic purtat doar de preoți și amintește de mantaua purtată de Mântuitor și apostolii săi.

Cu timpul au început să se folosească și materiale de alte culori decât clasicul alb pentru realizarea felonului. Culoarea roșie a acestuia se folosește, de regulă, în timpul Postului Mare, spre exemplu. În Săptămâna Patimilor felonul folosit în timpul slujbelor este negru, fiind o expresie a pocăinței. Lista poate continua – în funcție de ocazie, de tipul de praznic, se alege și culoarea felonului.

Veșmintele purtate de arhierei – simbolul celor șapte daruri ale Duhului Sfânt

Aparte de veșmintele purtate de preoți și diaconi, cele arhierești se diferențiază prin frumusețea și forma lor impunătoare. Pe lângă toate veșmintele purtate de celelalte trepte ierarhice, veșmintele arhierești specifice constă în omofor, sacos și mantie. În total, arhiereul îmbracă astfel șapte veșminte, care simbolizează în fapt cele șapte daruri ale Duhului Sfânt.

În strânsă legătură cu evenimentele din istoria biblică, veșmintele bisericești se încarcă de sens și fac trimitere la realitatea împărăției veșnice a lui Hristos. Ele completează ceremonia slujbelor religioase, prezintă fast și strălucire și creează cadrul potrivit pentru desfășurarea rânduielilor bisericești.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.