Atât timp cat prețul nu reprezintă un criteriu în alegerea smartphone-ului preferat, te îndrepți în mod firesc către ultimele flagship-uri ale companiilor mari. Pentru cei ce își doresc un raport cât mai bun între cost și specificații, există smartphone-urile mid-range. Găsirea celui mai bun model in aceasta zona este si ceva mai complicată.
Însă ce facem atunci când bugetul este unul limitat, dar, cu toate astea, ne dorim cu ardoare specificații cel puțin decente?
În urmă cu doar 2-3 ani era dificil să găsești așa ceva, însă în ultima vreme tot mai mulți producători au adus telefoane interesante în zona entry level, din cauza faptului ca se simt presați de tot ceea ce aduce competiția pe piața.
Despre un astfel de telefon vom discuta azi, chiar dacă momentan prețul nu-l încadrează tocmai în categoria de bază, ci mai degrabă către un segment superior-entry level sau inferior mid-range. Totuși, chiar și așa, raportat la specificațiile din fișa tehnică, Huawei P Smart 2019 nu arată deloc rău. Să vedem cum se descurcă atunci cand este utilizat, pe bune, într-o zi de butonat in toate aplicațiile și funcțiile sale.
Modelul gândit din punct de vedere tactil a ieșit destul de bine, dar nu impresionează din nicio direcție, daca este sa fim sincer. Nu se simte foarte solid, nu oferă siguranță. Calitatea de fabricație nu reușește să creeze impresia unui produs mai scump decât este în realitate, poate chiar îl face sa para mai ieftin, însă nu cu mult, ceea ce înseamnă ca va trebui să îți achiziționezi o husa Huawei P Smart.
În rest, telefonul are un design mediocru. Colțurile sunt rotunjite, iar spatele este ușor curbat către margini. Asta, la pachet cu lățimea redusă, îl face pe Huawei P Smart 2019 sa fie un telefon foarte ușor de folosit cu o singură mână. Chiar dacă gripul dat de plasticul lucios nu este excelent, dimensiunile și greutatea, care sunt destul de scăzute îl fac să nu alunece foarte repede din mână. Oricum ar fi, fiindcă vorbind despre un telefon, pe care îl luăm cu noi zi de zi, aproape oriunde, vom avea nevoie de o husa Huawei P Smart.
Ecranul de tip IPS al lui Huawei P Smart 2019 adoptă trendul cu aspect wide, dar și breton. Avem o diagonală de 6.21 inch, raport de 19.5:9 și rezoluție de 2340 x 1080 pixeli. Notch-ul este de tip dewdrop, în viziunea Huawei, adică este de tip „picătură de rouă!”.
Oricum, important este că are dimensiuni reduse și nu deranjează vizual ca si aspect.
Există mai multe setări pentru zona de afișaj și aici nu discutam numai de modul de reglare a culorilor și a balansului de alb sau la „ascunderea” bretonului. Există chiar și opțiunea de a minimiza rezoluția nativă a ecranului, la una HD+ 1560 x 720 pixeli.
Putem considera ca in aceasta zona s-a investit cel mai mult la Huawei P Smart 2019. Deoarece, ansamblul hardware se învârte în jurul unui chipset destul de nou HiSilicon Kirin 710. Procesorul octa-core cu 4 nuclee ce pot ajunge până la 2.2 GHz pe Cortex-A73 și alte 4 ce pot rula la un maximum de 1.7 GHz pe Cortex-A53 este fabricat printr-un proces de litografiere pe 12 nm. Ceea ce înseamnă că ar fi suficient de puternic și, în același timp, destul de eficient energetic sau așa ar trebui.
Pe partea grafică, procesorul este susținut de un GPU Mali-G51 MP4. Acesta face față în orice fel de joc, chiar dacă atunci cand vine vorba de cele mai grele detalii, acestea au de suferit, iar numărul cadrelor pe secundă scade, in mod evident. În jocuri medii și simple nu are nici cea mai mică problemă, cum era si de așteptat.
Memoria RAM este de 3 GB, însă spațiul intern de stocare este de 64 GB, cu circa 51.85 GB disponibili utilizatorului, pentru ca restul sunt utilizați de aplicațiile preinstalate si de sistemul de operare. Poate fi adăugat și un card microSD de până la 512 GB, dar acesta deja va ocupa slotul sim 2.
Interfața EMUI 9.0.1 aplicată de Huawei peste sistemul de operare schimbă tot ce știai de la un Android nativ, pentru ca este extrem de intuitiva. Mult mai asemănător cu iOS, EMUI oferă multe setări și moduri de personalizare prin intermediul temelor disponibile, iar acest detaliu este important, pentru ca, pana la urma, toți ne dorim sa ne punem amprenta pe propriul telefon.
Huawei P Smart 2019 este un terminal dual sim ce poate accepta două cartele nano sim. În locul celei de-a doua poate fi pus si un card microSD, dar astfel telefonul devine unul single sim, așa ca trebuie sa ai in vedere acest aspect. Pe 4G LTE sunt cunoscute toate frecvențele de la toți operatorii de telefonie mobilă din țara noastră, cum era de așteptat. Vitezele sunt Cat.6, adică de până la 300 Mbps în download și până la 50 Mbps în upload.
Wi-Fi este în standarde 802.11 b/g/n/ac, dual band pe 2.4 și 5 GHz, un Bluetooth 4.2, NFC, localizarea se face prin A-GPS, GLONASS și BDS. Desigur, beneficiază și de radio FM.
Huawei P Smart 2019 ne încântă și în zona de captura video si foto. Cu un ansamblu de doi senzori pentru camera principală, unul de 12 și celălalt de 2 Mega pixeli, dar in principal, cu funcții AI, care promit multe. Camera frontală se limitează la 8 Mega pixeli, dar este in regula.
Camera de pe Huawei P Smart 2019 nu este cea mai flexibilă. Sunt multe moduri de captare – Fotografie, Portret, Noapte, Diafragmă, Video, Mod Pro, panoramă, Lentile AR, Pictură cu lumină, HDR, însă avem disponibile și filtre sau autocolante, care ne ajuta sa captam subiectul dorit intr-un mod mult mai simplu.
Pretul sau este de 1.000 de lei, dar ne așteptăm la scăderi ușoare ale acestuia, iar telefonul chiar își face treaba.
Îți recomand, totuși sa nu uiți sa-ti achiziționezi o folie rezistenta si o husa Huawei P Smart, care îți va oferi siguranță si care te va ajuta sa te bucuri timp îndelungat de telefonul tău.