Lucruri mai puțin cunoscute despre implantul dentar. Ce tehnologii stau la baza celor mai sigure implanturi?

În ultimii ani, implantul dentar a devenit una dintre cele mai populare proceduri stomatologice din România, tot mai mulți pacienți apelând la un astfel de tratament pentru a-și recăpăta aspectul estetic al zâmbetului și funcționalitatea completă a danturii.

Așadar, principalele motive pentru care oamenii aleg implantul dentar au la bază neplăcerile provocate de lipsa unuia sau mai multor dinți.

În plus, pe lângă faptul că implantul este singura soluție de tip stomatologic cu ajutorul căreia un dinte pierdut poate fi înlocuit aproape perfect, rata de succes a unui astfel de tratament depășește, la nivel global, 98%.

De aceea, cei care au probleme cauzate de lipsa unuia sau mai multor dinți au toate motivele să apeleze la implantul dentar.

Rolul și importanța implantului dentar

Zâmbetul este considerat principala carte de vizită a unei persoane, fapt pentru care este normal ca fiecare dintre noi să-și dorească o dantură cât mai frumoasă, cu dinți drepți și albi, astfel încât să nu se simtă stânjenit în niciun fel de zâmbetul său, ci dimpotrivă – să îl afișeze cu mândrie.

Deseori, însă, se pune mai mult accent pe partea de suprafață a unui implant dentar, adică pe coroana care înlocuiește dintele lipsă, decât pe implantul propriu-zis.

Iar asta deoarece, în final, coroana dentară este singura care poate fi văzută și care trebuie să îndeplinească cu brio acel rol estetic deosebit de important pentru orice persoană.

Acest lucru, însă, nu înseamnă că alegerea implantului dentar nu trebuie tratată cu maximă atenție.

De fapt, chiar dacă este acea parte a lucrării care nu se vede deloc, ea este, dimpotrivă, cea mai importantă, având rol de susținere și integrare în țesutul osos, ceea ce înseamnă că trebuie să asigure un grad foarte mare de biocompatibilitate.

Implantul dentar MIS C1 – printre cele mai sigure implanturi disponibile pe piața stomatologică din România

Compania MIS a fost înființată în urmă cu peste 20 de ani, în Israel, iar în cele peste două decenii de activitate a reușit să se poziționeze în top 5 cei mai mari producători de implanturi dentare din lume.

Astfel, MIS garantează cea mai bună calitate a materialelor folosite, fapt pentru care produsele companiei sunt folosite de specialiști în implantologie din peste 60 de țări din întreaga lume.

În România, spre exemplu, printre cele mai folosite tipuri de implant dentar MIS se numără modelul C1, conceput astfel încât mișcările bontului protetic și a implantului să fie pe cât posibil minimizate pentru a reduce semnificativ riscul pierderilor osoase.

Ce beneficii oferă implantul MIS C1:

– Ajută la poziționarea optimă a bontului protetic, fiind prevăzut cu un sistem de legătură cu 6 poziții în care acesta poate fi fixat.

– Adeziunea dintre os și implant este semnificativ sporită, datorită micro-inelelor existente pe partea superioară a implantului.

– Inserare rapidă la o rată de 1.5 mm pe ciclul de rotație, datorată sistemului de spire duble cu care este prevăzut filetul.

– Garantează un grad înalt de biocompatibilitate și rezistență ridicată, datorită aliajului din titan din care implantul este confecționat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.