MĂRȚIȘORUL – origine și semnificație

În vechime, pe data de 1 martie, mărțișorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor și tinerilor – fete și băieți deopotrivă.

Șnurul de mărțișor, alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în alb și roșu, sau în alb și negru, reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. Șnurul era fie legat la mână, fie purtat în piept. El se purta de la 1 martie până când se arătau semnele de biruință ale primăverii: se aude cucul cântând, înfloresc cireșii, vin berzele sau rândunelele. Atunci, mărțișorul fie se lega de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să ne aducă noroc, fie era aruncat în direcția de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: „Ia-mi negretele și dă-mi albețele”.

Unele legende populare spun că mărțișorul ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte.

Cu timpul, la acest șnur s-a adăugat o monedă de argint. Moneda era asociată soarelui. Mărțișorul ajunge să fie un simbol al focului și al luminii, deci și al soarelui.

Poetul George Coșbuc, într-un studiu dedicat mărțișorului afirma: „scopul purtării lui este să-ți apropii soarele, purtându-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ți-l faci binevoitor să-ți dea ce-i stă în putere, mai întâi frumusețe ca a lui, apoi veselie și sănătate, cinste, iubire și curăție de suflet. Țăranii pun copiilor mărtișoare ca să fie curați ca argintul și să nu-i scuture frigurile, iar fetele zic că-l poartă ca să nu le ardă soarele și cine nu le poartă are să se ofilească”.

Cu banul de la șnur se cumpărau vin roșu, pâine și caș proaspăt pentru că purtătorii simbolului de primăvară să aibă față albă precum casul și rumena precum vinul roșul.

Despre istoricul mărțișorului, Tudor Arghezi afirma în volumul „Cu bastonul prin București”: „La început, atunci când va fi fost acest început, mărțișorul nu era mărțișor și poate că nici nu se chema, dar fețele și nevestele, care țineau la nevinovăția obrazului încă înainte de acest început, au băgat de seamă că vântul de primăvară le pătează pielea și nu era nici un leac. Cărturăresele de pe vremuri, după care au venit cărturarii, făcând „farmece” și făcând și de dragoste, au învățat fetele cu pistrui să-și încingă grumazul cu un fir de mătase răsucit. Firul a fost atât de bun încât toate cucoanele din mahala și centru ieșeau în martie cu firul la gât.

Vântul ușurel de martie, care împestrița pleoapele, nasul și bărbia, se numea mărțișor și, ca să fie luat răul în pripă, șnurul de mătase era pus la zântâi de mart. Dacă mai spunem că firul era și roșu, înțelegem că el ferea și de vânt, dar și de deochi.”

Menționăm că la geto-daci anul nou începea la 1 martie. Astfel, lună Martie era prima lună a anului. Calendarul popular la geto-daci avea două anotimpuri: vara și iarna. Mărțișorul era un fel de talisman menit să poarte noroc, oferit de anul nou împreună cu urările de bine, sănătate, dragoste și bucurie.

Astăzi, valoarea mărțișorului începe să fie dată doar de creația artistică. Se confecționează din orice și poate să semnifice orice. Irina Nicolau afirma „Cândva, credeau în puterea magică a mărțișorului. Acum nu mai cred. Cândva, oamenii credeau că o babă a urcat la munte cu 12 cojoace și a înghețat. Acum nu mai cred. Şi nici nu vor mai crede vreodată. Tot ce pot e să cunoască povestea. Atât.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.