Nepotismul, definit ca acordarea de favoruri sau avantaje persoanelor apropiate (rude sau afini) pe criterii de legături personale și nu pe bază de merit, reprezintă una dintre cele mai persistente probleme ale administrației publice, constituind una dintre cele mai grave forme de corupție administrativă. Acest fenomen, care subminează principiile transparenței, egalității de șanse și echității, poate avea repercursii grave asupra încrederii cetățenilor în instituțiile statului, creând în același timp premisele unor abuzuri sistemice.
În dreptul român, nepotismul nu este incriminat ca infracțiune de sine stătătoare, dar faptele de acest tip sunt reglementate și sancționate în mod indirect prin dispozițiile articolului 301 din Codul penal, care se referă la folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane. Această normă juridică vizează prevenirea situațiilor în care un funcționar public utilizează atribuțiile conferite de lege pentru a obține un avantaj patrimonial sau un beneficiu de orice natură pentru sine, pentru soțul său, pentru rude ori afini până la gradul al doilea inclusiv. Prin urmare, în contextul funcțiilor publice, nepotismul nu este doar o problemă etică sau de management, ci poate constitui, în anumite condiții, o infracțiune, prevăzută și pedepsită de prevederile art. 301 din Codul penal.
Reglementarea penală a nepotismului își găsește justificarea în nevoia de a proteja integritatea funcției publice și de a preveni situațiile în care interesul personal prevalează asupra interesului general. Actele de favoritism și conflictul de interese generează grave disfuncționalități în cadrul instituțiilor publice, afectând calitatea deciziilor administrative, reducând eficiența actului de guvernare și amplificând percepția negativă asupra autorității statului.
Prin adoptarea Legii nr. 193/2017, legiuitorul român a reformulat dispozițiile referitoare la conflictul de interese, limitând aplicabilitatea articolului 301 Cod penal doar la acele situații în care funcționarul public acționează în beneficiul propriu, al soțului sau al unor rude apropiate, eliminând astfel orice referire la avantajele obținute de persoane din afara sferei familiale apropiate. Această modificare a fost justificată prin necesitatea de a asigura previzibilitatea normei juridice și de a evita situațiile în care anumite fapte ar fi putut fi calificate drept infracțiuni în mod excesiv.
Din punctul de vedere al valorii sociale protejate, infracțiunea este considerată ca fiind o infracțiune de serviciu, calificare susținută și prin poziționarea infracțiunii în capitolul intitulat „Infracțiuni de serviciu”. Pentru ca un astfel de comportament să fie considerat infracțiune, trebuie îndeplinite anumite condiții specifice. Așadar, în ceea ce privește elementele constitutive ale infracțiunii, trebuie analizate distinct aspectele legate de subiectul activ, latura obiectivă și latura subiectivă a faptei incriminate.
Subiectul activ al infracțiunii este, conform art. 175 Cod penal, orice funcționar public, în accepțiunea largă a termenului. Acest termen este definit în conformitate cu prevederile art. 175 Cod penal, care include în această categorie orice persoană care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti; exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură ori exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură. De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. Din practică judiciară rezultă că, în mod frecvent, aceste infracțiuni sunt comise de persoane care dețin funcții de conducere în administrația publică locală sau centrală, cum ar fi primari, consilieri locali, directori de instituții publice sau alți funcționari cu atribuțiuni decizionale.
Latura obiectivă a infracțiunii presupune îndeplinirea unui act de către funcționarul public, act care are drept rezultat obținerea unui folos patrimonial pentru sine sau pentru persoanele apropiate acestuia. Prin „act”, în accepțiunea legii, se înțelege orice exercitare a atribuțiilor de serviciu care conduce la acordarea unui beneficiu patrimonial, cum ar fi angajarea unei rude într-o funcție publică, acordarea unui contract de achiziții publice unei firme aparținând unui membru al familiei sau aprobarea unor plăți ilegale către persoane din cercul de apropiați ai funcționarului public. Cu toate acestea, legislația penală reglementează și anumite ipoteze, care nu sunt considerate elemente constitutive ale nepotismului în funcțiile publice. Astfel, nu constituie infracțiunea de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane cazurile în care actul sau decizia funcționarului publicse referă la următoarele situaţii:
- emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative;
- exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta.
Latura subiectivă a infracțiunii presupune existența intenției directe sau eventuale, funcționarul cunoscând și urmărind producerea unui folos patrimonial pentru sine sau pentru o persoană apropiată. Intenția directă se manifestă atunci când funcționarul public acționează deliberat pentru a genera un avantaj patrimonial, în timp ce intenția eventuală este prezentă în situațiile în care acesta acceptă posibilitatea producerii rezultatului interzis de lege.
În cazul constatării comiterii acestei infracțiuni, legislația penală română prevede o pedeapsă cu închisoarea de la unu la cinci ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică pe o perioadă de trei ani. Această sancțiune reflectă gravitatea faptei și impactul negativ pe care acesta îl are asupra bunei funcționări a instituțiilor publice.
Nepotismul este adesea asociat cu alte infracțiuni de corupție, cum ar fi abuzul în serviciu (art. 297 Cod penal) sau traficul de influență (art. 290 Cod penal). Diferența principală între aceste infracțiuni constă în modul în care sunt obținute foloasele.
Pe de o parte, în cazul nepotismului, accentul este pus pe folosirea relațiilor personale, pe de altă parte în cazul traficului de influență, foloasele sunt obținute prin intermediul promisiunilor, iar abuzul în serviciu presupune încălcarea atribuțiilor de serviciu în mod intenționat, fără ca relațiile personale să joace un rol important.
Pentru a preveni și combate fenomenul nepotismului, este necesară implementarea unor măsuri eficiente la nivel instituțional. Acestea includ:
- Transparența proceselor de recrutare și promovare: toate procedurile trebuie să fie deschise și bazate pe criterii obiective, iar deciziile să fie motivate și publicate.
Mecanisme de monitorizare și control: este necesară existența unor structuri interne și externe care să monitorizeze respectarea procedurilor și să investigheze eventualele abateri. - Educație și conștientizare: angajații publici trebuie să fie instruiți cu privire la riscurile și consecințele nepotismului, precum și la importanța respectării principiilor etice și legale.
În concluzie, nepotismul în funcțiile publice reprezintă o încălcare gravă a principiilor statului de drept și poate avea consecințe negative asupra eficienței administrației publice și a încrederii cetățenilor.
Reglementarea penală a nepotismului, prin incriminarea folosirii funcției pentru favorizarea unor persoane, reprezintă un mecanism important pentru asigurarea integrității și imparțialității în administrația publică. Prin aplicarea strictă a acestor norme și prin implementarea unor măsuri de prevenire adecvate, se creează un cadru juridic adecvat, menit să descurajeze abuzurile de putere și să promoveze un sistem bazat pe competență și transparență în recrutarea și promovarea funcționarilor publici, putându-se asigura astfel o administrație publică echitabilă și transparentă.
 pe criterii de legături personale și nu pe bază de merit, reprezintă una dintre cele mai persistente probleme ale administrației publice, constituind una dintre cele mai grave forme de corupție administrativă. Acest fenomen, care subminează principiile transparenței, egalității de șanse și echității, poate avea repercursii grave asupra încrederii cetățenilor în instituțiile statului, creând în același timp premisele unor abuzuri sistemice.){kind=link}