Prima editie a „ZILELOR HAVARNEI”! Distractie pe cinste de HRAMUL comunei HAVARNA – FOTOGALERIE

Havarnenii incheie o saptamana in care au avut parte de petrecerea pe care multi si-o doresc de ani buni, dar care abia acum a devenit realitate. Comunitatea acestor oameni harnici si-a sarbatorit hramul, de sarbatoarea Inaltarii Domnului, dar a avut parte si de prima editie a Zillelor Havarnei. Cu cantec, cu joc si voie buna intretinuta de artisti indragiti de muzica populara.

Asadar, se incheie o saptamana pe care havarnenii o vor tine minte multa vreme. Iar apetitul pentru petrecerea de sarbatoarea comunei a fost starnit si asta da sperante ca este un inceput ce da nastere unei traditii, aceea ca in fiecare an, de marea sarbatoarea crestina a Inaltarii Domnului, sa fie distractie mare in sat, cu artisti indragiti, asa cum se intampla si in alte comune ale judetului.

„Zilele Havarnei” a fost o ambitie a tanarului primar Sergiu Corneliu Saviuc, aflat la primul sau mandat, sprijinit in aceasta initiativa de Consiliul Local. Desi organizarea unui astfel de eveniment local nu este deloc un lucru usor, primarul considera ca havarnenii sai merita si un astfel de moment de destindere, de relaxare, moment care ar trebui sa-i adune in vatra satului si pe fiii comunei plecati prin diverse colturi ale tarii si chiar prin strainatate. Pentru ca cine munceste are nevoie si de clipe de relaxare, de distractie, de ocazii de a se aduna toti laolalta, si de a-si impartasi gandurile, realizarile si de a petrece. Iar Sergiu Saviuc promite ca va continua ceea ce a inceput in acest an.

Pe scena amplasata in spatiul Stadionului comunal, au urcat pe rand artisti indragiti care au animat si infierbantat publicul, destul de numeros. Se poate spune ca, in mare parte, a tinut si vremea cu havarnenii, doar ca ploaia i-a mai incercat din cand in cand, iar spre sfarsit s-a cam dezlantuit. Dar nu le-a stricat petrecerea. Poate ca e semn de belsug, au spus unii, pentru ca cei ce lucreaza pamantul primesc intotdeauna ploaia cu bucurie.

Au intretinut distractia, artistii: Cornelia Clipa, Brandusa Covalciu, Cornelia Ciobanu, Ovidiu Purdea Somes, Grigore Gherman, Marius Zgaianu, Nadia Duluman, Cosmin Piticari, Anda Scutelnicu, Emilia Rusu, Grupul Margaritari, coordonator profesor Claudia Oloieru, Ansamblul de dansuri „Zorile” din Havarna, Ansamblul „Cordareanca” si Ansamblul folcloric „Dor de Plaiuri Corlatene”.

Spectacolul a fost presarat si de cateva concursuri cu premii pentru spectatori. Indragita solista Margareta Clipa, in timpul momentului artistic pe care l-a sustinut pe scena, a venit si cu o surpriza: un concurs de dans popular. Cele mai bune cupluri au fost premiate cu cate o sticla de vin Cotnari.

Si tinerele comunei au avut dedicat un moment special in cadrul spectacolului: un concurs, cu tragere la sorti, la sfarsitul caruia castigatoarele au primit cate un cadou cu produse cosmetice de la firma „Avon”, din mainile artistului Grigore Gherman.

Seara a fost dedicata tinerilor, pentru care s-a organizat un „afterparty”. Dar inainte de a porni muzica pentru cei tineri, organizatorii au pus la cale si un scurt „Miss Havirna”. Si asta , chiar daca vremea a fost mai capricioasa cu ei.

Nici copiii comunei nu au fost uitati. Un parc de distractii organizat pentru ei, cu masinute, caiuti, parasute si alte puncte de atractie i-a incantat, dar i-a provocat si pe cei trecuti de copilarie.

Havarnenii au avut parte si de venirea unor oaspeti de seama ai judetului Botosani. Au tinut sa vina alaturi de ei senatorii Doina Federovici si Costel Soptica, deputatii Cristian Achitei, Razvan Rotaru si Marius Budai, prefectul Dan Slincu, presedintele Consiliului Judetean Costica Macaleti, dar si foarte multi primari din localitatile invecinate.

E un inceput cu dreptul, cum se spune. Imaginile de mai jos vorbesc de la sine.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.