Pe 24 ianuarie se sărbătoresc 161 de ani de la Unirea Principatelor Române prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei și Țării Românești.
Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Procesul unirii, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări, a cunoscut o etapă decisivă, care s-a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.
În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată de succesorul său, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.
Primul Cod Penal din România (denumit și «Codul Cuza») datează din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. A fost promulgat și publicat la 30 octombrie 1864 și pus în aplicare de la 1 mai 1865.
Codul penal prevedea sancțiuni aspre pentru funcționarii dovediți corupți care își pierdeau funcția pentru tot restul vieții, primeau pedeapsa cu închisoarea (cu executare), dar își pierdeau și dreptul la pensie. Banii sau bunurile furate mergeau direct către spitale și casele de binefacere.
Funcționarii publici care urmăreau interesul personal în funcțiile pe care le ocupau fie direct, fie prin persoane interpuse erau pedepsiți cu închisoare de până la doi ani și, în plus, nu mai putea ocupa vreodată funcții publice.
„Despre infracțiunile privitoare la amestecarea funcționarilor publici în afaceri sau comerciuri necompatibile cu a lor calitate (secțiunea III)
Art. 142 – Orice funcționar, oficial public sau agent al guvernului, care fățiș sau prin acte simulate, sau prin interposițiune de persoane, va fi luat sau primit vreun interes oarecare în acte, adjudecțiuni, întreprinderi, sau regii, cu a căror administrare sau priveghiere totală sau parțială este sau a fost însărcinat în timpul săvârșirii faptei, se va pedepsi cu închisoarea de la șase luni până la doi ani, și cu amendă […]. Către acestea se va declara incapabil pentru totdeauna a mai ocupa funcții publice”.
Banii sau darurile confiscate erau donate spitalelor sau caselor de binefacere
De asemenea, funcționarii care primeau cadouri sau alte foloase pentru a facilita emiterea de diferite acte sau alte forme de sprijin erau condamnați la ani grei de închisoare, nu mai puteau ocupa funcții publice și își pierdeau și pensia.
„Despre mituirea funcționarilor publici (secțiunea IV)
Art. 144 – Orice funcționar de ramul administrativ sau judecătoresc, orice agent sau însărcinat al unei administrații publice, care va fi primit sau va fi pretins daruri sau presenturi, sau care va fi acceptat promisiuni de asemenea lucruri, spre a face sau spre a nu face un act, privitor la funcțiunea sa, fie și drept, dar pentru care n-ar fi determinat prin lege o plată, se va pedepsi cu maximum închisorii și cu o amendă îndoită a valorii lucrurilor primite sau făgăduite […], iar banii sau darurile se vor lua pe seama spitalelor sau caselor de binefacere ale localității unde s-a comis mituirea. Ei nu vor mai putea ocupa funcție publică și vor pierde dreptul la pensie”.
„Oricare particular care, în numele său, sau în numele vreunui funcționar public, administrativ sau judecătoresc, cu știrea sau fără știrea acestuia, într-un chip direct sau indirect, va cere, va lua, sau va face să i se promită daruri sau alte foloase nelegitime, pre a interveni, spre a se face sau a nu se face vre-un act din cele privitoare la atribuțiunile acelui funcționar, se va pedepsi cu închisoare dela șase luni până la doi ani și cu amendă valoarea îndoită a lucrurilor luate sau promise, fără ca această amendă să fie mai mică decât 200 lei *). Lucrurile primite, sau valoarea lor, se vor lua în folosul ospiciilor sau caselor de binefacere ale localităței unde s-a comis faptul. Iar dacă mijlocitorul va fi funcționar, va pierde dreptul de a mai ocupa funcțiuni și nu va putea primi pensiune”.
Judecătorii corupți primeau închisoare pe viață
„Dacă mituirea s-a urmat asupra unui judecător sau jurat pronunțând în materii criminale în favorea sau în contra acuzatului, pedeapsa va fi maximul închisoarei și pierderea dreptului de a mai fi admis în serviciu pe toată viața; el va pierde și dreptul la pensiune. Dacă mituirea s’a urmat asupra unui jurat pronuntând în materii de expropriațiune, pedeapsa va fi închisoarea dela un an până la doi ani, pierderea dreptului de a mai fi admis în serviciu pe toată viața și a dreptului de pensiune”.
Codul Cuza consacra principiul legalității incriminării și a pedepsei, egalitatea în fața legii penale, umanizarea pedepselor, nu prevedea pedeapsa cu moartea, ci munca silnică pe viață. Infracțiunile erau clasificate în trei categorii: crime, delicte și contravenții. Codul penal de la 1865 (denumit și „Codul Cuza”) realizează unificarea legislativă penală și marchează începutul dreptului penal român după unirea din 1859 a Moldovei cu Țara Românească. Pentru elaborarea acestui cod s-au folosit izvoare precum Codul penal francez (1810) și Codul penal prusian (1859).
