Home Diverse SFÂNTUL ANDREI – Apostolul românilor! Istorii, simboluri, tradiții și nume care se...

SFÂNTUL ANDREI – Apostolul românilor! Istorii, simboluri, tradiții și nume care se sărbătoresc!

Sfântul Apostol Andrei este sărbătorit pe data de 30 noiembrie și, din 2012, a fost declarată zi națională, adică sărbătoare legală în care nu se lucrează, după cum s-a stabilit în Codul Muncii.

SFÂNTUL ANDREI. S-a născut în Betsaida Galileia, localitate situată pe țărmul Lacului Ghenizaret, în nordul Țării Sfinte. Din Sfânta Scriptură aflăm că era fratele lui Simon Petru. Amândoi au fost pescari, alături de tatăl lor. Având în vedere că Andrei era evreu, nu știm cu certitudine dacă numele Andrei era numele său real (acesta fiind de origine grecească). Potrivit cercetătorilor, numele Andrei era destul de prezent printre evrei, încă din perioada sec. II-III d.Hr.

SFÂNTUL ANDREI. Pentru romani, numele apostolului Andrei este legat de lupi. Se susține că acest nume – Apostolul Lupilor – derivă din vechea denumire a dacilor, daoi, (lupi), dar și de la simbolul lor – lupul. Lupul era chiar un simbol al sanctuarelor Daciei. Legendele spun că acest animal a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei și că cel care era căpetenia lupilor, l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei spre Peștera care i s-a oferit ca adăpost.

SFÂNTUL ANDREI – ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul

SFÂNTUL ANDREI. Înainte de a deveni ucenic al lui Hristos, a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Dorința de a-L urma pe Hristos se naște în el, în momentul în care Sfântul Ioan rostește cuvintele: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29). Însă, chemarea sa la apostolie se face mai târziu și este relatată de Sfântul Evanghelist Matei: „Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi frați, pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Și le-a zis: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El” (Matei 4, 18-20).

SFÂNTUL ANDREI. Scriptura îl descoperă pe Andrei și la înmulțirea pâinilor și a peștilor (Ioan 6, 8-9) și după învierea lui Lazăr când, împreună cu Filip, îi spune lui Hristos că niște elini, veniți în Ierusalim cu prilejul sărbătoririi Paștelui iudaic, doresc să-L vadă (Ioan 12, 20 – 22).

SFÂNTUL ANDREI – chemarea la Apostolie

SFÂNTUL ANDREI. Potrivit tradiției, teologilor și istoricilor, Sfântul Apostol Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci. În Istoria bisericească, Eusebiu de Cezareea (+339/340) afirma: „Sfinții Apostoli ai Mântuitorului, precum și ucenicii lor, s-au împrăștiat în toată lumea locuită pe atunci. După tradiție, lui Toma i-au căzut sorții să meargă în Pârtia, lui Andrei în Sciția, lui Ioan în Asia”.

SFÂNTUL ANDREI. Calendarul gotic (sec. al IV-lea) și Martirologiile istorice occidentale (sec. VIII-IX) susțin și ele ipoteza misiunii Sf. Andrei în Sciția. Tradiția că Sfântul Apostol Andrei a predicat la sciți a fost reluată și de scriitori bisericești.

SFÂNTUL ANDREI. De exemplu, călugărul Epifanie (sec. VIII), în „Viața Sfântului Apostol Andrei”, afirma că între popoarele evanghelizate de el se numărau și sciții. Sinaxarul Bisericii constantinopolitane menționează că Andrei „a predicat în Pont, Tracia și Sciția”.

SFÂNTUL ANDREI. După un alt izvor, păstrat în același Sinaxar, Sfântul Apostol Andrei ar fi hirotonit ca episcop la Odyssos sau Odessos (Varna de azi), pe ucenicul său Amplias, pe care Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în fiecare an la 30 octombrie. Probabil este Amplias cel amintit de Sfântul Apostol Pavel în epistola către Romani (16, 8).

SFÂNTUL ANDREI. Prezența colindelor, legendelor, obiceiurilor din Dobrogea, închinate Sfântului Andrei, întăresc credința că acesta a vestit Evanghelia lui Hristos în țara noastră.

SFÂNTUL ANDREI – moaștele din Patras

SFÂNTUL ANDREI. A murit ca martir la Patras. Deși nouă ne este cunoscută tradiția care afirmă că Apostolul Andrei a murit pe o cruce în formă de X, se susține că această tradiție datează din secolul al XIV-lea. Nu se cunoaște data martirizării. Unii istorici îl fixează în timpul persecuției împăratului Nero, prin anii 64-67, alții în vremea persecuțiilor inițiate de Domitian (81-96).

SFÂNTUL ANDREI. În anul 357, moaștele Sfântului Andrei au fost așezate în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol, cu prilejul sfințirii acestei biserici. Cardinalul Petru de Capua va duce moaștele Sfântului Andrei în Italia, în catedrala din Amalfi, în timpul Cruciadei a IV-a. În anul 1462, în vremea papei Pius al II-lea, capul Sfântului Andrei ajunge la Roma, iar de aici a fost dus în Catedrala din Patras, în biserica cu hramul Sfântul Andrei.

Peștera SFÂNTULUI ANDREI

SFÂNTUL ANDREI. Peștera în care se crede că a viețuit Sfântul Apostol Andrei, cât timp a propovăduit pe teritoriul românesc, se află la aproximativ 4 km sud-est de localitatea Ion Corvin, județul Constanța. În actuala biserică din peșteră, în pronaos, într-o nișă, se află un fel de pat, scobit inițial în piatră, despre care tradiția spune că pe el se odihnea apostolul Andrei. În vara anului 1944, Peștera transformată în biserică a fost sfințită de către Episcopul Tomisului, Chesarie Păunescu. La scurt timp după aceasta, trupele rusești invadatoare au distrus-o. Abia după 1990, prin râvna cuviosului monah Nicodim Dinca, biserica a fost refăcută și redată cultului. În prezent, mii de credincioși vin aici pentru a se ruga pe locul unde a trăit Apostolul Andrei.

SFÂNTUL ANDREI – Ocrotitorul României

SFÂNTUL ANDREI. Sfântul Sinod al Biserici Ortodoxe Române a hotărât în anul 1995 că sărbătoarea Sfântului Andrei să fie însemnată cu cruce roșie în calendarul bisericesc, iar în anul 1997 Sfântul Andrei a fost proclamat „Ocrotitorul României”. Ziua de 30 noiembrie a fost declarată sărbătoare bisericească națională.

SFÂNTUL ANDREI – tradiții și obiceiuri

SFÂNTUL ANDREI. Este nu doar prilej de a serba onomastica celor dragi, ci și ocazie bună pentru a respecta anumite tradiții ce pot aduce prosperitatea și armonia în casă. În tradiția veche, noaptea de Sfântul Andrei este știută ca fiind una magică, în care oamenii trebuie să se ferească de spiritele rele.

SFÂNTUL ANDREI. Se spune că strigoii își fac apariția în ajun și provin din sufletele celor pedepsiți că nu au avut o viață dreaptă. Usturoiul este talismanul perfect pentru alungarea spiritelor rele. Purtat prin buzunare sau agățat în diferitele cotloane ale casei, acesta alungă energiile negative, vrăjile și răul.

SFÂNTUL ANDREI. În unele locuri, obiceiul impune ca și mâncarea să aibă la bază niște usturoi. Bătrânii ne sfătuiesc să purtăm la noi cruciulițe sfințite, ca nimic rău să nu se atingă de noi.

SFÂNTUL ANDREI. Tot de Sfântul Andrei, tinerele nemăritate își pun busuioc sub pernă, ca să-și viseze alesul inimii. O altă tradiție spune că gospodinele care vor să țină armonia și liniștea în casă trebuie să întoarcă toate cănile și toate vasele cu gura în jos, pentru ca niciun spirit rău să nu își facă vreun culcuș înăuntru.

SFÂNTUL ANDREI – Nume care se sărbătoresc

SFÂNTUL ANDREI. Aproape 720.000 de români, dintre care 368.523 bărbați și 349.079 femei, își sărbătoresc onomastica de ziua Sfântului Apostol Andrei. Din totalul româncelor care își sărbătoresc onomastica, 293.745 poarta numele Andreea, 26.325 pe cel de Andra, iar alte 21.442 femei se numesc Andrea. De asemenea, 7.205 femei au numele Andreia, iar alte 356 – Andruța sau Andrușa. Majoritatea bărbaților, respectiv 346.959, poarta numele de Andrei. Alți 12.316 se numesc Andras, 4.208 – Andreas, iar 3.237, Endre, potrivit statisticilor MAI.

SFÂNTUL ANDREI. Pentru a știi care sunt toți sărbătoriții acestei zile, pentru a nu rata pe cineva mai jos sunt câteva nume derivate din numele Andrei, iar pentru cei care vor să știe semnificația numelui Andrei, aflați că acesta vine din greacă și înseamnă: bărbăție, curaj.

Iată numele derivate din numele Andrei:

Andreea

Andra

Andrada

Andraș

Andruș

Andruța

Andreas

Andrias

Andries

Adi

Andi

Andu

Andru

Andreiu

Edra

Endre

Deia

Deea

La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Apostol Andrei!

Exit mobile version