TELEFONUL MOBIL, principalul motiv de gelozie

Aproape jumătate dintre români consideră smartphone-ul partenerului dușmanul relației, în timp ce o treime dintre germani împărtășesc aceleași sentimente. Dar adevărate drame clasice din gelozie sunt în Italia, spre deosebire de suedezi care analizează totul la rece.

Când vine vorba de motive de gelozie, în România, telefonul mobil este cauza principală. Aproape la egalitate, atât doamnele, cât și domnii invocă același motiv pentru disensiunile care apar din cuplu.

Mai exact, 45% dintre români sunt mai geloși pe faptul că jumătatea lor stă cu nasul în telefon și doar 18% pe timpul pe care și-l petrece cu prietenii, cunoștințele sau chiar în eventuale relații din afara cuplului, relevă un studiu realizat de E.ON și Kantar EMNID în 10 țări europene.

Ceva mai ponderați, germanii invocă și ei smartphone-ul ca motiv principal de gelozie, însă în proporție de doar 32%.

În Italia însă lucrurile stau diametral opus. Poate cei mai pasionali dintre europeni, italienii se declară ca fiind foarte geloși în proporție de 65%, însă motivele sunt total diferite. În țara personajelor din celebra dramă shakespeariană „Cei doi tineri din Verona”, adevărate drame se nasc în continuare în cazul apariției unei alte persoane în cadrul relației și doar 16% dintre italieni percep telefonul mobil al partenerului ca pe un potențial rival.

În nordul Europei, lucrurile rămân reci și raționale. În Suedia, de exemplu, 73% dintre participanții la studiu par să trăiască într-o armonie desvârșită. Doar 11% sunt preocupați ocazional de o potențială relație a partenerului lor și numai 16% sunt deranjați de timpul pe care cel de lângă ei și-l petrece cu ochii în ecranul smartphone-ului. În urma rezultatelor, suedezii ar putea fi desemnați drept cei mai lipsiți de gelozie europeni.

În general, populația Europei pare să se împartă în trei grupuri: 30% dintre cei intervievați sunt uneori geloși pe o eventuală a treia persoană care ar putea interveni în cuplu. Grupul celor care simt că rivalizează cu telefonul mobil este cu doar 3 procente mai mic. Restul de 43%, deși s-au declarat geloși, nu au putut să se hotărească asupra motivului principal.

Rezultatele fac parte din studiul „Trăind în Europa, 2018”, în cadrul căruia E.ON și Kantar EMNID au chestionat circa 10.000 de oameni din Danemarca, Franța, Germania, Italia, Marea Britanie, Republica Cehă, România, Suedia, Turcia și Ungaria.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.