Vrei să îți amenajezi bucătăria în stil contemporan? Iată CE trebuie să ai în vedere!

Atunci când vine vorba de amenajarea bucătăriei, tot mai multe persoane se orientează către stilul contemporan. Fiind o combinație între mai multe stiluri, el este extrem de versatil și flexibil, permițând atât folosirea de nonculori, cât și a petelor cromatice bine alese. Restricțiile fiind aproape inexistente, el reprezintă alegerea perfectă pentru persoanele indecise, care încă pendulează între mai multe opțiuni.

Cu toate acestea, ca de fiecare dată când e vorba de amenajări, și aici e nevoie de puțină atenție la detalii. Adesea, acolo unde ai libertatea cea mai mare de alegere poți face cele mai mari greșeli de stil. Așadar, pentru a evita toate acestea, află în continuare la ce lucruri trebuie să fii atent!

Iată ce aspecte trebuie să iei în considerare atunci când îți amenajezi bucătăria în stil contemporan!

1. Paleta de culori

Stilul contemporan este caracterizat, adesea, de o explozie de culori. Dacă ai vrut vreodată să alături cele mai îndrăznețe nuanțe de roșu, verde, roz sau portocaliu, atunci acesta este pentru tine. Totuși, în cazul bucătăriilor, lucrurile stau diferit. Aici trebuie să primeze nonculorile sau, cel mult, tonurile pământii. Cu toate acestea, te poți folosi de pete cromatice pentru a sparge monotonia.

În acest caz, îți pot veni în ajutor un ghiveci bine plasat, un bol de fructe sau alte elemente decorative. Atenție, însă, acestea trebuie să rămână la nivel de accent care să completeze atmosfera generală, nu să devină o tematică. 

2. Materialele și finisajele

Datorită influențelor stilului tradițional și High-Tech-ului, cel contemporan folosește un mix interesant de materiale și texturi. Când vine vorba de bucătărie, preferate sunt metalul și inoxul, alternate, uneori, și cu lemnul. Cu toate acestea, poți surprinde și prin folosirea cimentului aparent.   

Una dintre caracteristicile stilului este impresia aparentă de nefinisaj și, de aceea, pereții gri ce par neterminați sunt des întâlniți. La fel se întâmplă și în cazul instalațiilor. Acestea pot fi lăsate la vedere, așa că, țevile trebuie nu doar să fie de bună calitate, ci să arate și bine. De aceea, cea mai populară opțiune este țeava zincată, care, datorită aspectului ei suplu, elegant și a culorii metalizate, reprezintă alegerea perfectă pentru bucătăria ta!

3. Elementele decorative

De obicei, când te gândești la amenajarea unei bucătării, uiți de aspectul decorativ. Ea este, în fond, dedicată unui lucru extrem de practic, dar asta nu înseamnă că nu poate fi plăcută din punct de vedere estetic. 

În stilul contemporan, elementul decorativ central este chiar vesela. Dacă până acum trebuia să o ascunzi în dulapuri, acum nu mai este cazul. De aceea, alege seturi de inox care să se asorteze cromatic cu bucătăria și oferă-i acesteia un aspect chic și original!

Așadar, atunci când îți amenajezi bucătăria sunt anumite elemente pe care trebuie să le iei în calcul. Nu trebuie să te gândești că, din moment ce musafirii nu o sa intre aici, ea trebuie organizată practic și fără gust. Și ea, la rândul ei, este o încăpere din casa și, drept urmare, trebuie să îi acorzi aceeași atenție. La sfârșit, ai putea fi surprins cum prepararea mesei într-un loc frumos va face totul să pară mai plăcut!

Sursa foto: Unsplash.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.