​DOBÂNZILE cresc, LEUL se întărește

Lichiditatea scăzută din piața monetară a avut ca efect o nouă creștere a dobânzilor la trei și șase luni. De această situație a profitat leul care a cunoscut a doua zi consecutivă de apreciere.

C.A. al BNR a decis ieri să mențină dobânda sa de politică monetară la 1,75%%, nivel stabilit în mai 2015.

Pentru a tempera lipsa de lichiditate din ultimele două săptămâni, BNR a împrumutat peste zece bănci comerciale cu aproape 9,4 miliarde lei, pe o perioadă de o săptămană la o dobândă de 1,75%. Această a fost prima astfel de operațiune realizată din 31 august 2015.

Intervenția băncii centrale nu a avut ca efect scăderea dobânzilor interbancare, astfel că indicele ROBOR la trei luni a urcat la 1,8%, cel mai ridicat nivel începând cu noiembrie 2014, iar cel la șase luni a crescut la 1,89%.

Înmulțirea plasamentelor în lei, pentru a beneficia de dobânzile tot mai generoase, a permis monedei naționale să se aprecieze față de cea europeană, media coborând de la 4,5871 la 4,5860 lei, minim care nu mai fost atins din 18 august. Tranzacțiile s-au realizat între 4,584 și 4,592 lei, cotațiile de la ora 14.00 plasându-se în jurul valorii de 4,59 lei.

Cursul dolarului american a scăzut de la 3,9086 la 3,9050 lei, cotațiile din piață fluctuând între 3,902 și 3,92 lei.

Media monedei elvețiene, care s-a depreciat pe piețele internaționale la 1,143-1,146 franci/euro, a coborât de la 4,0259 la 4,0030 lei.

În regiune, moneda poloneză fluctua comparativ cu euro între 4,306 și 4,316 zloți iar cea maghiară între 311,5-312,3 forinți.

Perechea euro/dolar a scăzut până la 1,1696, minim al ultimelor șase săptămâni, maximul fiind de 1,1763 dolari.

Deprecierea euro este efectul referendumului din Catalonia și al grevei generale organizată în provincia spaniolă.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU​

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.