EURO revine la peste 4,76 lei

Leul a avut o evoluție calmă, în condițiile în care aversiunea față de risc s-a redus pe piețele internaționale.

Cursul euro a crescut ușor, de la 4,7587 la 4,7619 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau în culoarul 4,758-4,764 lei. Cotațiile de la ora 14.00 se plasau în jurul valorii de 4,761 lei.

Stabilitatea leului este rezultatul monitorizării constante la care recurge BNR, în condițiile în care, conform băncii centrale, deficitul de cont curent a crescut cu 33,6% în primele două luni faţă de perioada similară din 2018, până la 568 milioane euro.

Media dolarului american a crescut de la 4,2071 la 4,2072 lei, iar cotațiile din piață fluctuau între 4,205 și 4,212 lei.

Moneda elvețiană a continua să se deprecieze pe piețele internaționale, coborând la  1,132-1,135 franci/euro, iar cursul ei a scăzut de la 4,2032 la 4,1990 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut de la 175,2727 la 173,9897 lei lei, în timp ce uncia de aur a coborât sub pragul de 1.290 dolari la 1.286 dolari.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,38%. La rândul său, indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a revenit la 3,41 de la 3,42%.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a crescut la 3,49 la 3,50%, iar cel la 12 luni a urcat de la 3,53 la 3,54%.

În regiune, moneda poloneză se aprecia față de euro la 4,273-4,283 zloți, iar cea  la 320,2-321,8 forinți.

Perechea euro/dolar era stabilă, tendința find una crescătoare pentru euro. Tranzacțiile se realizau în culoarul 1,13-1,1322 dolari.

Indicele bitcoin calculat de Bloomberg creștea la 5.151 dolari, față de circa 5.040 dolari, vineri seară.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.