Home Economie În 2018, este OBLIGATORIU pentru obținerea subvențiilor de la APIA!

În 2018, este OBLIGATORIU pentru obținerea subvențiilor de la APIA!

Începând cu acest an, fermierii sunt obligați să utilizeze informațiile cadastrale în momentul în care completează cererea unică de plată la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Modificarea este făcută în Ordinul 619/2015 privind criteriile de eligibilitate pentru schemele de plată din agricultură, acordate în perioada 2015-2020. Proiectul de act normativ este publicat pe pagina MADR.

Fermierii care solicită ajutoare naționale tranzitorii (ANT) în sectorul vegetal trebuie să știe că la completarea cererii unice de plată vor trebui să utilizeze informațiile cadastrale, unde aceste informații sunt disponibile și relevante. Un proiect de act normativ este afișat pe pagina oficială a Ministerului Agriculturii modifică Ordinul subvențiilor în acest sens.

Astfel, la articolul 33 alineatul (1), litera o) se modifică și va avea următorul cuprins:

„o) să identifice, să declare, să localizeze și să delimiteze parcelele agricole în aplicația electronică GIS pusă la dispoziție de către APIA și să utilizeze informațiile cadastrale urmare înregistrării sistematice a imobilelor prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară, în situația în care acestea sunt disponibile și relevante.”

În vechea formă a acestui articol din Ordinul 619/2015 nu apărea obligativitatea folosirii informațiilor cadastrale pentru identificarea și localizarea parcelelor agricole pentru care fermierii solicită subvenții europene și ajutoare de la bugetul de stat.

Ajutorul național tranzitoriu este singura subvenție acordată de la bugetul de stat.

Exit mobile version