Home Economie Final de an cu euro la „clasicul” 4,66 lei

Final de an cu euro la „clasicul” 4,66 lei


Darurile de Crăciun primite de moneda națională de la PSD-ALDE au fost ușor otrăvite, euro și francul elvețian apreciindu-se.

După o apreciere la începutul săptămânii la 4,6413 lei, cursul euro a crescut la sfârșitul ei la 4,6581 lei, într-o ședință în care euro a testat, din nou, depășirea pragului de 4,67 lei. Tranzacțiile s-au realizat între 4,656 și 4,668 lei, cu închiderea la 4,659 lei.

Media dolarului american a scăzut de 4,0744 la 4,0616 lei, iar cotațiile din ultima ședință au scăzut la 4,056-4,08 lei.

Moneda elvețiană a fluctuat pe piețele internaționale între 1,122 și 1,142 franci/euro, iar media ei a sărit de la 4,0925 la 4,1380 lei, maxim al ultimelor trei luni și jumătate.

Membrii CFA România continuă să fie pesimiști în ceea ce privește evoluția leului în următoarele 12 luni.

Ultimul sondaj realizat în rândul acestora indică o valoare medie a anticipațiilor privind cursul pentru un orizont de 6 luni de 4,6991 lei/euro iar pentru orizontul de 12 luni valoarea medie anticipată este de 4,7427 lei/euro. Aceste valori sunt ușor mai mici decât cele anticipate în sondajul publicat în noiembrie.

Pe scădere se afla și rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (decembrie 2019/decembrie 2018) care avea o valoare medie de 4,23% față de 4,50% în urmă cu o lună.

Creșterea volumului de cheltuieli ale autorităților centrale și locale a dus la echilibrarea lichidității din piața monetară, ceea ce a permis stabilizarea indicilor ROBOR.

La sfârșitul perioadei, indicele la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, se situa la 3,03%, cel mai redus nivel al ultimei jumătăți de an, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 3,33%, valoare care se ma întâlnea la jumătatea lui iunie.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,43% iar cel la 12 luni a coborât la 3,52%.

Perechea euro/dolar a avut o evoluție ascendentă, din cauza incertitudinilor privind creșterea economică americană dar și a impasului bugetar federal în care se află administrația de la Casa Albă. „Mărul otrăvit” este dorința președintelui Trump de a construi zidul de la granița cu Mexicul, pe care l-a promis în campania prezidențială.

Încetinirea economiei americane face ca unii analiști să creadă că Fed nu va putea să mărească în 2019 dobânda sa cheie la valorile anticipate în acest an, ceea ce va afecta valoarea dolarului.

În aceste condiții perechea euro/dolar a crescut de la 1,1353 la 1,1473 dolari, piețele americane închizându-se vineri la 1,1441 dolari.

Indicele bitcoin calculate de Bloomberg creștea vineri seară la 3.881 dolari comparative cu 3.585 dolari, joi seară.

Analiza cuprinde perioada 24-28 decembrie.

Radu GEORGESCU

Exit mobile version