Home Economie A patra zi de apreciere pentru leu

A patra zi de apreciere pentru leu

La nivel global se observă o creștere a aversiunii față de risc. Investitorii urmăresc cu îngrijorare răspândirea rapidă a variantei Delta a coronavirusului, evoluție care ar putea împiedica redresarea economică globală. În cazul Statelor Unite s-a observat o creștere a infecțiilor, în special în zonele în care vaccinările au rămas în urmă.

La noi, cursul euro a coborât de la 5,9262 la 5,9253 lei, în a patra ședință consecutivă de apreciere a leului, după ce miercurea trecută a fost atins recordul de 4,9283 lei.

Tranzacțiile de marți se realizau în piața valutară în culoarul 4,924-4,928 lei.

Moneda unică a coborât luni până la 1,1764 dolari, cel mai scăzut nivel de la începutul lunii aprilie,  însă marți câștigurile celei americane au fost șterse, perechea fluctuând între 1,1784 și 1,1805 dolari. La noi, cursul dolarului a scăzut de la 4,1824 la 4,17,36 lei.

După scăderea de luni la 1,084-1,087 franci/euro, moneda elvețiană a reînceput să crească, investitorii căutând din nou plasamentele care le oferă protecție. Francul s-a apreciat la 1,082-1,084 iar media lui a urcat de la 4,5405 la 4,5497 lei.

„Ziua libertății” proclamată de premierul Boris Johnson, după încheierea unui an de restricții datorate pandemiei, nu a fost primită pozitiv de piețe, care anticipează al patrulea val, odată cu înmulțirea noilor cazuri de infecții cu varianta Delta a Covid 19. Lira sterlină s-a depreciat față de principalele monede iar BNR a stabilit o medie de 5,7006 lei, față de 5,7448 lei, în ședința de luni.

Creșterea unciei la 1.812-1.818 dolari a provocat o majorare a prețului gramului de aur de la 242,5993 la 243,8542 lei.

După operațiunea tip depo efectuată luni de BNR, care a atras de la băncile comerciale 8,13 miliarde lei cu scadența la o săptămână la o dobândă de 1,25% egală cu cea de politică monetară, indicii ROBOR au avut o ședință liniștită.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,50%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,65% iar cel la 12 luni la 1,76%.

În regiune, media monedei poloneze se deprecia de la 4,5877 la 4,5983 zloți/euro: în schimb, cea maghiară recupera din pierderi, iar media se aprecia de la 360,09 la 359,55 forinți/euro.

Bitcoin s-a scufundat până la 29.335 de dolari, minim al ultimei luni. Rămâne de văzut dacă acest se va menține, iar criptomoneda se va îndrepta spre 20.000 dolari. O evoluție identică a avut și ether, care a atins un minim de 1.722 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Exit mobile version