A zecea sedinta cu euro peste 4,5 lei

Luna trecuta nu a fost una pozitiva pentru leu, aceasta pierzand, comparativ cu sfarsitul lui aprilie, 3,41 bani fata de euro, in timp ce dolarul a crescut cu 11,43 bani iar francul elvetian a stagnat.

Prima sedinta din iunie nu a fost una pozitiva pentru leu, cursul euro crescand de la 4,5115 la 4,5146, in contrast cu evolutia celorlalte monede din regiune care se apreciau usor.
 
Conform informatiilor din piata, scaderea leului a fost generata de inmultirea iesirilor de capital, inainte de sedinta de politica monetara a Rezervei Federale americane si de referendumul din Marea Britanie unde se va decide mentinerea sau iesireadin Uniunea Europeana. La aceasta se adauga temerile legate de rezultatul alegerilor locale de duminica, care ar putea provoca instabilitate politica.
 
Tendinta de depreciere a leului s-a conturat inca de marti seara, cand a fost testat pragul de 4,52 lei. Ieri, pe parcursul sedintei, tranzactiile s-au realizat intre 4,5140 si 4,5180 lei, cotatiile de la ora 14:00 fiind de 4,5130 – 4,5160 lei.
 
Cursul dolarului american a scazut usor de la 4,0491, maximul ultimelor aproape trei luni, la 4,0450 lei, cotatiile din piata fluctand intre 4,042 si 4,065 lei.
 
Media monedei elvetiene, care se tranzactiona pe pietele internationale intre 1,105 si 1,107 franci/euro, a coborat de la 4,0858 la 4,0828 lei.
 
Monedele din regiune se apreciau usor fata de euro, cea poloneza la 4,383 – 4,396 zloti iar cea maghiara la 313,5 – 314 forinti.
Perechea euro/dolar se tranzactiona intre 1,1114 si 1,1167 dolari, intr-o perioada in care investitorii cauta sa isi regleze pozitiile in piata.
 
In piata la termen de la Sibiu, euro se tranzactiona pentru septembrie la 1,1197 dolari, in scadere fata acum doua zile.
 
Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14:00
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.