Home Economie Adrian Vasilescu, BNR: „Auzim ca PIB-ul nostru alearga foarte repede si ne...

Adrian Vasilescu, BNR: „Auzim ca PIB-ul nostru alearga foarte repede si ne va asigura la anul salarii mai bune. Nu are cum!”

O declaratie facuta la un recent eveniment, de catre Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, poate fi un motiv de reflectie asupra unor promisiuni electorale in legatura cu soarta salariilor bugetarilor in urmatorul an. E, oare, loc de o crestere a lefurilor? Si pe ce baza?

Iata ce declara finantistul Adrian Vasilescu, saptamana trecuta, la evenimentul „Dezvoltarea Romaniei: parteneriatul dintre stat si antreprenori, o solutie pentru o crestere sanatoasa”, organizat, la „Le Chateau”:

„Suntem a 7-a tara din punctul de vedere al populatiei din Uniunea Europeana, din 28 de tari. Suntem a 17-a tara din punctul de vedere al PIB-ului nominal si suntem a 27 in ceea ce priveste puterea de cumparare. 17 si 27 nu ne onoreaza oricat am vrea noi sa gasim alte formule ca sa vedem ce se intampla cu tara noastra in Europa noastra”.

Acesta a adaugat:

„Trebuie schimbat PIB-ul. Auzim des ca PIB-ul nostru alearga foarte repede si ne va asigura la anul salarii mai bune. Nu are cum. Cei care fac aceasta afirmatie nu stiu ce inseamna PIB. PIB-ul este o realitate economica care se produce si se consuma concomitent”.

O crestere a salariilor in urmatoarele 12 luni s-ar putea face doar prin cresterea unor taxe sau impozite. Ceea ce ar avea un impact dur asupra populatiei si mediului de afaceri.

Pentru o crestere sanatoasa a PIB-ului, e nevoie de o stransa colaborare intre mediul privat si stat. Multe sectoare vitale au nevoie urgenta de solutii si proiecte, dar acestea trebuie facute cu o viziune clara, parte a unei strategii de tara bine definita, sustin analistii economici.

Exit mobile version