Analist economic: PSD împinge România în CRIZĂ ECONOMICĂ!

Social-democrații sunt conștienți, dar nu le pasă decât să rămână la putere.

Prin măsurile luate în ultimul an de guvernare, PSD nu urmărește rațiuni economice, ci pur politice, și anume favorizarea propriului electorat și prezervarea puterii, chiar și cu riscul de a împinge România într-o criză în an electoral, când PSD va arăta ipocrit cu degetul către Opoziție, avertizează analistul economic Valentin Ionescu.

Guvernul PSD-ALDE se lăuda cu o creștere economică fără precedent, însă uită să explice și scumpirile pe bandă rulantă care golesc buzunarele românilor. Dacă economia merge bine, de ce plătim mai mult la alimente, servicii, combustibil, gaze, curent, medicamente sau rate?

„Pentru că PSD are o politică bazată pe rațiuni neeconomice, ci strict politice, pe niște ținte electorale, urmărind două grupuri țintă: cei cu venituri mici, plătiți de regulă la nivelul salariului minim pe țară, și pensionarii, o parte dintre ei, de fapt. Spre deosebire de orice țară democratică, în care decizia se ia în așa fel încât să nu piardă nimeni, (adică dacă cineva are de câștigat, și altul să aibă de câștigat, iar dacă nu se poate, cel din urmă trebuie să fie compensat), PSD nu acționează în acest mod. PSD încearcă să favorizeze anumite grupuri sociale în detrimentul altora. Alții să plătească factura pentru grupurile lor electorale. Asta face PSD! Și este total nedemocratic și ineficient, pentru că în acest mod alocarea resurselor în economie se face în mod dezechilibrat, ceea ce ne duce treptat la o criză economică – o criză produsă prin alocare ineficientă de resurse”, a explicat Valentin Ionescu, consultant financiar și fost ministru al Privatizării, pentru ziare.com.

Valentin Ionescu subliniază că PSD a „ipotecat” deja dezvoltarea României.

„Promisiunile electorale au un impact și s-a ajuns la fundul sacului, fără ca PSD-ului să-i pese de unde face rost de bani. Sigur, poate să se împrumute, dar și împrumutul va avea un cost și cineva îl va plăti. Mie nu mi-e teamă că acum intrăm în criză din cauza lor, ci că dacă pleacă PSD de la guvernare, ei au ipotecat dezvoltarea României pentru următorii 2-3 ani. Ce înseamnă asta? Înseamnă că pentru măsurile proaste pe care ei le-au adoptat timp de aproape un an și jumătate, va fi nevoie de doi ani de reparații”, a adăugat Valentin Ionescu.

Întrebat dacă își va asuma cineva costurile politice ale măsurilor economice proaste luate de guvernele PSD-ALDE din ultimul an, analistul economic a răspuns categoric: „Nu!”.

„E foarte probabil ca PSD, dacă va ajunge atunci în Opoziție, îi va acuza pe cei care se vor afla la guvernare că țara este în criză, deși chiar ei sunt cei care au împins România în criza economică. Eu la asta mă aștept, la un asemenea act de ipocrizie. Au mai făcut treaba asta în 2015 și le-a ieșit bine. Au împins țara în criză, dar un eveniment neprevăzut (Colectiv, n.red.) i-a pus în situația să facă un pas în spate. L-au făcut cu inteligență, ca să nu piardă electoral, și mecanismul a dat roade. Așa vor face și acum. Poate nu se vor retrage de la guvernare, dar criza economică s-ar putea să apară exact într-un an electoral, ei să ajungă în opoziție și să arate cu degetul la cei care vor guverna țara, spunând că nu sunt în stare să o scoată din criză sau că au provocat-o, pentru că omul de pe stradă nu știe, nu înțelege ce s-a întâmplat de fapt”, a mai comentat Valentin Ionescu.

Dezastru în fiscalitate, investiții și forța de muncă

Invitat să explice care sunt cele mai periculoase efecte negative ale politicilor promovate de PSD, Valentin Ionescu a vorbit despre dezastrul produs în fiscalitate, în investiții și pe piața forței de muncă.

„PSD nu face altceva decât să împingă România în criză economică. Are o politică fiscală dezastruoasă, care deja ne-a afundat substanțial și nu mă refer doar la stimularea artificială a cererii pe piață, dar vom vedea și alte efecte negative, cele mai mari în domeniul investițiilor, fie pentru că PSD nu investește, fie pentru că ratează oportunități. Sunt investiții străine care nu se mai fac în România din cauza faptului că nimeni nu înțelege ce sistem fiscal avem. Asta este o mare problemă. România mai pierde investitori străini și din cauza faptului că acest guvern nu se îngrijește de pregătirea forței de muncă. Avem o forță de muncă prost pregătită și toți angajatorii se plâng de faptul că nu găsesc oameni. Problema nu e că nu găsesc fizic oameni care să muncească, ci fiindcă unii nu vor să muncească, iar alții nu au nicio calificare. Astea ar trebui să fie preocupările lor, nu să stea să împartă în mod artificial salarii și pensii”, a argumentat analistul economic Valentin Ionescu.

Întrebat dacă PSD joacă electoral în economia românească și dacă guvernanții sunt pur și simplu incapabili sau, dimpotrivă, sunt conștienți de ceea ce fac, Valentin Ionescu a răspuns: „Bineînțeles că sunt conștienți!”.

„Dar pe ei nu îi interesează decât să se mențină la putere și să extragă cât mai mult profit în beneficiul lor. Nu îi interesează dacă țara ajunge în criză”, a subliniat Valentin Ionescu.

Are guvernul vreo vină pentru că se scumpește totul în jurul nostru?

Pornind de la ideea menționată mai sus, că oamenii nu înțeleg ce se întâmplă pentru că nu fac legătura între măsurile luate de guvern și scumpiri, Valentin Ionescu a explicat pe înțelesul tuturor câteva corelații de acest fel.

De exemplu, alimentele s-au scumpit și pentru că, odată cu creșterea prețurilor la gaze, electricitate sau petrol, pur și simplu a crescut cererea, adică consumul, și asta „ca urmare a faptului că o parte din populație a avut venituri mai mari, consumul lor fiind stimulat”, explică Valentin Ionescu.

„Vorbim despre cei care au venituri reduse și sunt plătiți la salariul minim brut pe țara (1-1,1 milioane) și persoanele care lucrează în sectorul public (circa 1,2 milioane), asta separat de creșterile de venit pe care le-au obținut alți oameni care lucrează pe cont propriu în economia națională. Firesc, toți aceștia au înclinat către un consum ceva mai mare și asta pune presiune pe prețuri. Nu la toate alimentele sau la toate serviciile, dar cam așa se întâmplă. Iar guvernul a influențat prețurile în piață prin tarifele la utilități și majorarea salariilor în sectorul public și a salariului minim brut pe țară. Asta poate să pună presiune pe prețuri, ca urmare a faptului că, așa cum am spus, mai cu seamă cei cu venituri mici au un consum mai mare, ceea ce determina o presiune pe cerere și stimulează creșterea prețurilor”, a explicat Valentin Ionescu.

Dar gazele de ce s-au scumpit?

„Pentru că ANRE a mărit tariful la gaze naturale cu circa 10%”, spune Valentin Ionescu, care subliniază că nu doar operatorii au de câștigat din astfel de scumpiri, ci mai ales statul.

„Livrarea utilităților se face cu acciză și TVA, și din asta statul are de câștigat, de aceea mărirea accizei a generat și ea o majorare de prețuri. Te uiți pe factură și vezi acasă că prețul la electricitate sau la gaz a crescut. Statul are de câștigat din asta? Are și el de câștigat, chiar dacă au existat și presiuni din partea operatorilor că tariful să crească. Tariful este stabilit de ANRE după o formulă, luând în considerare costurile de producție și o marjă de profit. Dar și statul are de câștigat, pentru că în momentul în care s-a majorat tariful, acciza pe care el încasează, calculat procentual dintr-un tarif mai mare, firește că s-a majorat în mod corespunzător. Și la combustibil are de câștigat statul când crește prețul la benzină, ca urmare a faptului că acciza s-a majorat. Și asta s-a întâmplat începând cu luna septembrie. La benzină, cel mai mare câștigător este statul, nu atât cel care vinde benzină la pompă, când ne ducem noi să facem alimentarea, pentru că în prețul benzinei acciza și TVA au o pondere de circa 51% din preț. Deci, dacă n-ar exista TVA și acciza, prețul la benzină ar fi undeva la jumătate”, a explicat consultantul financiar Valentin Ionescu.

Ceva mai complicat de explicat pentru un cetățean obișnuit este creșterea ratelor la casă, dar și în acest caz „responsabil este tot guvernul României”, spune Valentin Ionescu.

Acesta a reamintit că BNR „are o țintă pe inflație” și odată cu devalorizarea monedei naționale, Banca Națională „nu a intervenit pe cursul de schimb, ci pe rata dobânzii, unde îi afectează pe cei care au împrumuturi”.

„Dar trebuie să ne uităm cine a influențat în piață cererea, iar cererea a fost influențată de guvern, nu de BNR. Banca Națională a avut o politică reactivă și guvernul a fost cel care a dat un stimul artificial în economie și a determinat niște efecte în lanț”, a adăugat Valentin Ionescu, referindu-se la creșterile de venituri.

Pe când o nouă criză economică?

Întrebat cât de aproape suntem de criza economică în care ne împinge guvernarea iresponsabilă a PSD-ALDE, Valentin Ionescu spune că nu putem anticipa cu exactitate pentru că o astfel de criză internă „poate fi influențată și de economia globală, care se află și ea într-un ciclu care se apropie de criză”.

„Este posibil ca undeva la orizontul anilor 2019-2020 să ajungem exact în faza în care să înceapă o recesiune economică. Dar ea poate fi întârziată de alte măsuri de stimulare a cererii, deși nu știu de unde ar putea să mai aibă resurse acest guvern. În acest moment, deja există o criză de resurse. Guvernul nu are capacitatea de a asigura plata salariilor celor angajați în sectorul public. Aici este marea problemă în acest moment. Și s-ar putea să asistăm chiar la concedieri de personal în sectorul public, pentru că statul nu mai are cu ce plătească”, a conchis Valentin Ionescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.