Cursul euro/leu a fost stabil la jumătatea săptămânii, menținându-se în culoarul conturat în septembrie trecut. Euro a crescut insesizabil, de la 4,9440 la 4,9443 lei.
Analiștii care au participat la sondajul realizat în decembrie de CFA România anticipează deprecierea leului în cursul acestui an. Începerea de către BNR a procesului de înăsprirea politicii sale monetare și intrarea fondurilor din PNRR au făcut ca nivelul anticipațiilor să se reducă față de prognozele din noiembrie.
Valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de șase luni a fost de 5,0284 lei/euro față de 5,0517 lei/euro la precedentul sondaj. Pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,0859 lei/euro, comparativ cu 5,1145 lei/euro în noiembrie. Cea mai mică valoare estimată pentru un orizont de 12 luni a fost de 4,97 lei/euro.
Perioada în care s-au achitat taxele și impozitele la bugetul de stat de către companii a menținut stabil nivelul dobânzilor interbancare. Începând de miercuri au apărut mici modificări ale indicilor ROBOR, care se situează la valori comparabile cu cele din martie 2020.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 3,05 la 3,06%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 3,21% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a revenit de la 3,29 la 3,30%.
Piețele așteptau miercuri declarațiile oficialilor Fed de la finalul întâlnirii de politică monetară. Euro se tranzacționa în culoarul 1,1276-1,1311 dolari, după scăderea de marți la 1,1263 dolari, minimul ultimei luni. În piața locală cursul monedei americane a crescut de la 4,3816 la 4,3840 lei.
Media monedei elvețiene a scăzut de la 4,7642 la 4,7621 lei iar a celei britanice a urcat de la 5,9008 la 5,9238 lei.
Prețul gramului de aur a continuat să crească, de la 258,9166 la 260,3177 lei, după ce uncia a urcat la 1.844-1.849 dolari.
În regiune, media monedei poloneze s-a depreciat la 4,5920 zloți/euro iar a celei maghiare se aprecia ușor la 359,65 forinți/euro.
Bitcoin fluctua miercuri între 36.590 și 38.175 dolari, după scăderea de luni până la 32.970 dolari, cu mai mult de 50% față de valorile din noiembrie, când cotațiile au depășit 69.000 dolari.
Ether a atins la începutul săptămânii un minim de 2.160 dolari. Miercuri cotațiile fluctuau între 2.420 și 2.550 dolari.
Această evoluție este pusă pe seama începerii de către Fed a procesului de înăsprire a politicii monetare.
Radu GEORGESCU