Home Economie Anul 2014 – ANUL SCUMPIRILOR

Anul 2014 – ANUL SCUMPIRILOR

Noul an vine cu multe vesti proaste pentru romani. S-au introdus noi taxe, combustibilul s-a scumpit iar valoarea facturilor la utilitati va fi mult mai mare. La aceasta se mai adauga si trendul descendent al leului fata de euro.

Anul 2014 poate fi numit un an al scumpirilor si a introducerii unor noi taxe. De la 1 ianuarie au intrat in vigoare 35 de noi taxe, care oricum se vor resimti la consumatorul final.

Inca din primele zile ale anului 2014, pretul benzinei si cel al motorinei a crescut cu pana la 20 de bani pe litru, chiar daca Guvernul a decis amanarea introducerii accizei suplimentare pentru carburanti.

Motivul scumpirilor nu il reprezinta insa o noua taxa introdusa de autoritati ci modificarea modului de calcul al accizelor.

Daca pana acum acestea se calculau in functie de cursul publicat de Banca Centrala Europeana la data de 1 octombrie a anului precedent, din 2014 accizele vor fi indexate cu rata inflatiei.

Noile calcule presupun costuri mai mari pentru benzinari, traduse in scumpiri cu peste 1,25 la suta a litrului de benzina sau motorina.

Dupa doua valuri succesive de scumpiri inregistrate anul trecut, 2014 incepe tot cu majorari de preturi la facturile pentru utilitati.

La finalul anului, vom da pe facturi cu 100 de lei mai mult decat acum, sustin economistii.

Astfel, pentru factura de gaze vom plati cu 9% mai mult, iar pentru telefon vom plati cu 3% mai mult, asta in conditiile in care leul nu se va devaloriza foarte tare.

Apoi, curentul nu se va scumpi anul acesta, dar companiile din energie vor majora chiriile operatorilor de cablu si de internet, dupa introducereea taxei pe stalp. Asa ca preturile acestor doua servicii vor creste si ele cu cateva procente fiecare.

Calculele arata ca o familie formata din trei persoane va plati de luna viitoare, in medie, cu 30 de lei in plus pentru facturile de utilitati si servicii.

Din partea a doua a anului situatia se va inrautati, iar iarna viitoare cheltuielile vor fi mai mari cu circa 100 de lei fata de inceputul lui 2014.

Cel mai mare salt va fi facut de factura la gaze, care creste de la 500 de lei acum, la circa 550 de lei iarna viitoare si la aproape 1.000 de lei peste 4 ani.

Iar dupa cresterea chiriilor pentru stalpi si retele subterane, generata de taxa pentru constructii speciale, operatorii anunta ca totul se va simti in preturi.

Procentele nu sunt foarte mari, insa adunate cu scumpirea benzinei si motorinei din cauza schimbarii modului de calcul al accizei, cu majorarea pretului la tigari sau cu modificarile de tarife pe care le vor face toate firmele ce vor avea anul acesta costuri tot mai mari de productie, transport si functionare, buzunarele noastre vor fi din ce in ce mai goale.

Si leul nu o duce mai bine. Marti, euro a depasit pragul psihologic de 4,5 de lei, iar analistii economici prevad ca devalorizarea leului va continua. Se estimeaza ca un euro sa ajunga undeva la 4,7-4,8 lei. Astfel, vor fi afectati persoanele care au credite in euro.

Asa ca majorarea salariului minim si indexarea pensiilor vor fi deja anulate de scumpirile anuntate pentru prima jumatate a anului.

Aceasta politica de suprataxare a fost aplicata si in Franta, iar inceputul anului 2014 arata ca planul sustinut de presedintele socialist Hollande a fost un esec. Fapt confirmat chiar de liderul francez, care a anuntat in discursul sau de Anul Nou ca va sustine intreprinderea privata prin scaderea impozitelor si a contributiilor sociale si de sanatate.

Intentia presedintelui Hollande si situatia econimica dezastruoasa a Frantei de la inceputul anului 2014 ar putea fi si un semnal de alarma pentru premierul Victor Ponta.

Exit mobile version