Apreciere în linie a LEULUI

Leul s-a apreciat comparativ cu principalele valute, evoluție asemănătoare cu cea a altor monede din regiune, pe fondul scăderii aversiunii față de risc.

Este de așteptat ca actuala tendință să se modifice în condițiile în care inflația a revenit pe creștere, INS anunțand ieri că ea a urcat luna trecută la 5,1%, față de 4,6% în iulie, iar majoritatea analizelor realizate de bănci și-au modificat țintele privind evoluția PIB din acest an, acestea văzând o încetinire a ritmului anual sub pragul de 4%, față de ținta guvernamentală de 5,1%.

Revenind la evoluția leului, cursul euro a scăzut de la 4,6332 la 4,6325 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,629-4,634 lei, iar cotațiile de la ora 14.00 fluctuau în jurul valorii de 4,632 lei.

Media dolarului american a scăzut de la 4,0019 la 3,9946 lei, cotațiile din piață fluctuând între 3,977 și 4,005 lei.

Moneda elvețiană se deprecia pe piețele internaționale la 1,126-1,134 franci/euro, iar cursul ei a scăzut de la la 4,1113 la 4,1001 lei, mai jos cu peste trei bani față de finalul săptămânii trecute.

Chiar dacă BNR a injectat luni în piața monetară „doar” un pic peste 900 milioane lei, printr-o nouă operațiune de tip repo, indicii ROBOR au continuat să scadă.

Reamintim că la precedentele două injecții de lichiditate BNR a împrumutat băncile comerciale cu circa 21,5 miliarde lei.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a coborât la 3,10%, cel mai scăzut nivel începând cu luna iunie însă cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat 3,37%. Și indicii pe termen mediu au stagnat, cel la nouă luni la 3,45%, iar cel la 12 luni la 3,50%, valori identice cu cele de la sfârșitul săptămânii trecute.

În regiune, moneda poloneză se aprecia față de euro la 4,302-4,315 zloți, dar cea maghiară la 323,9-325 forinți.

Perechea euro/dolar se tranazcționa între 1,1575 și 1,1637 dolari. Aprecierea euro se datorează pozițiilor de protecție pe care le-au luat investitorii înainte de ședința de politică monetară a BCE, care se va desfășura mâine.

Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg era stabilit ieri la prânz la 6.316,74 dolari.

În ultimele opt luni, piața totală a criptomonedelor și-a restrâns volumul cu circa 640 de miliarde de dolari, valoarea ei actuala fiind de circa 200 miliarde dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.