Creșterea inflaţiei în martie la un maxim al ultimilor patru ani, de 5%, a pus presiune pe leu, în ciuda faptului că alte monede din regiune se apreciau faţă de euro.
După două zile consecutive de scădere, cursul euro a crescut de la 4,66 la 4,6617 lei, într-o ședință în care cotațiile au fluctuat în culoarul 4,66-4,663 lei. Transferurile de la ora 14.00 se efectuau la 4,66-4,663 lei.
Media dolarului american a urcat de la 3,7657 la 3,7766 lei, cotațiile din piața locală fluctuând între 3,766 și 3,785 lei.
Moneda elvețiană și-a continuat parcursul descendent, ea fluctuând pe piețele internaționale între 1,184 și 1,189 franci/euro, ceea ce a a avut ca efect o nouă scădere a cursului, de la 3,9320 la 3,9268 lei.
Inflația a urcat luna trecută la 5% majorarea față de februarie fiind de 0,3%. Rata medie a creșterii prețurilor din ultimele 12 luni față de precedentele 12 luni (aprilie 2016-martie 2017), este de 2,5%. O rată mai mare, de 5,37%, s-a înregistrat în iunie 2013.
Această tendință de majorare a prețurilor va lăsa urme asupra cursului, în condițiile în care BNR a decis să sprijine exporturile (intrările sănătoase de valută) în detrimentul majorării dobânzii sale de politică monetară, care ar fi atras capitaluri speculative,
În piața monetară indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la 2,07% iar cel la șase luni a stagnat la 2,42%.
În regiune, moneda poloneză se aprecia față de euro la 4,181 – 4,19 zloți iar cea maghiară la 311,1-311,6 forinți.
Opinia majoritară a membrilor Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane conform căreia inflația din SUA va crește la 2%, motiv de noi majorări ale dobânzii-cheie, a adus o scădere a euro la 1,2315 – 1,2396 dolari.
Indicele compozit al bitcoin era calculat de Bloomberg la 6.843,50 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.
RADU GEORGESCU