Aprecierea dolarului va stimula inflația

Miercuri, la finalul întâlnirii de politică monetară a Rezervei Federale americane, s-a anunțat, în condițiile îmbunătăţirii stării de sănătate din Statele Unite, menținerea dobânzii-cheie la 0-0,25% dar și devansarea majorării acesteia din 2024 în 2023, an în care se anticipează cel puţin două majorări de câte un sfert de punct procentual.

Anunțul a provocat o apreciere instantanee a monedei americane față de principalele valute. Cursul ei a crescut de la 4,0620 la 4,1226 lei, maxim al ultimelor aproape două luni, iar euro a scăzut joi la 1,1926-1,2006 dolari.

Factorul extern nu a afectat evoluția raportului euro/leu. Acesta se tranzacționa joi în piața locală în culoarul 4,922-4,927 lei iar media a urcat insesizabil de la 4,9241 la 4,9242 lei, aproape de cea stabilită marți, de 4,9243 lei.

Aprecierea dolarului va produce, pe termen mediu și lung, o amplificare a majorării prețurilor la materiile prime, în primul la țiței, ceea ce va adânci deficitul comercial și va stimula inflația, care se va reflecta la final în cursul leului.

Moneda elvețiană se deprecia la 1,089-1,093 franci/euro iar media a scăzut de la 4,5194 la 4,5075 lei. Scăderea se datorează deciziei Băncii Naționale a Elveției de continua politica sa monetară acomodantă, chiar dacă ea anticipează o creștere a inflației.

Pariurile puse pe o creștere mai rapidă a dobânzii de politică monetară de către Banca Angliei, după ce inflația a crescut luna trecută în Marea Britanie la 2,1%, depășind pragul de 2% pentru prima dată din iulie 2019, a stimulat cererea de monedă britanică, care s-a apreciat la 1,1655-1,1706 euro. Aceasta a făcut ca media ei să urce de la 5,7324 la 5,7620 lei, maxim al ultimelor două luni și jumătate.

Aprecierea monedei americane a provocat scăderea abruptă a unciei la 1.778-1.822 dolari iar prețul gramului de aur a coborât de la 242,8805 la 239,3938 lei.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, s-a oprit de la începutul săptămânii trecute la 1,49%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 1,63% iar indicele la 12 luni a revenit de la 1,74 la 1,75%.

În regiune, media monedei poloneze s-a depreciat de la 4,5285 la 4,5309 zloți/euro iar a celei maghiare de la 351,14 la 353,79 forinți/euro.

Bitcoin înregistra joi o scădere față de ziua precedentă și fluctua între 38.200 și 39.500 dolari iar ether cobora de la 2.400 – 2.600 dolari la 2.350 – 2.500 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.