AVERTISMENT de la FMI

Fondul Monetar International a cerut marti Romaniei sa nu puna in pericol progresele realizate in ultimii ani in privinta tinerii sub control a cheltuielilor, in conditiile in care guvernul condus de Victor Ponta pare ca va incheia anul viitor programul cu institutia financiara.

Fondul Monetar International a cerut marti Romaniei sa nu puna in pericol progresele realizate in ultimii ani in privinta tinerii sub control a cheltuielilor, in conditiile in care guvernul condus de Victor Ponta pare ca va incheia anul viitor programul cu institutia financiara.
 
„Exista un angajament din partea Romaniei sa continue consolidarea situatiei fiscale. Aşteptam ca acest angajament sa fie respectat”, a declarat, la Sofia, Guillermo Tolosa, reprezentantul FMI in Romania şi Bulgaria, citat de Mediafax.
 
El a aratat ca a fost facut un efort mare pentru ca economia Romaniei sa fie intarita.
 
„A fost facut un efort atat de mare pentru ca economia sa devina mai puternica şi mai rezistenta la şocuri, prin aceasta stabilitate sporita rezultata din faptul ca starea conturilor bugetare este mult mai buna decat in urma cu şase ani. In acest conditii, credem ca este extrem de important pentru Romania sa nu puna in pericol acest progres considerabil”, a spus Tolosa.
 
FMI a sustinut Romania in 2009, cand tara a suportat o recesiune dureroasa, incurajand reducerea deficitului bugetar şi implementarea reformelor, printr-o serie de acorduri care au refacut credibilitatea tarii in fata investitorilor.
 
Ponta este asteptat sa devina presedinte in alegerile de duminica, el laudandu-se cu reducerea masurilor de austeritate si a unor taxe, in cei doi ani de mandat, si cu promisiunea ca va majora pensiile anul viitor, noteaza Reuters.
 
Astfel de promisiuni au adus in atentie bugetul pe 2015 si posibilitatea ca noul guvern sa fie tentat sa relaxeze politica fiscala, in pofida unui angajament de mentinere a deficitului bugetar la 1,4% din PIB.
 
Ultimul acord al Romaniei cu FMI, al treilea din 2009, este un acord stand-by in valoare de 4 miliarde de euro care se incheie anul viitor si care probabil nu va fi innoit. FMI a suspendat discutiile legate de actualul acord pana dupa alegeri.
 
„Programul va expira anul viitor si dupa aceea vom analiza situatia de la momentul respectiv. Romania a facut progrese considerabile in efortul de reforma, iar asteptarile din acest moment sunt ca Romania va fi capabila sa incheie acordurile stand-by din ultimii 5-6 ani”, a mai spus Tolosa.
 
Romania are ca obiectiv pentru acest an un deficit bugetar de 2,2%, cu mult sub cel de 7,2% inregistrat in 2009. Ponta a semnalat in octombrie intentia de a mentine tinta unui deficit de 1,4% pentru 2015, noteaza Reuters.
 
Comisia Europeana a avertizat pe 4 noiembrie ca Guvernul va fi nevoit sa creasca taxe sau sa taie cheltuieli, pentru a compensa scaderile de venituri prognozate in 2015 din reducerea CAS, a taxei pe stalp si a accizelor, in caz contrar urmand ca deficitul bugetar sa urce la 2,8% din PIB.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.