Avocat Marius Coltuc: Cand face o ancheta DNA-ul si pe piata recuperarilor de creante bancare? Prejudiciu de peste 10 miliarde in ultimii 3 ani

Schema este simpla: BANCA X, prin FIRMA de RECUPERARI interpusa, cu sediul intr-un paradis fiscal vinde catre o firma de recuperatori tot din paradis fiscal. Banii ies din Romania printr-un sistem suveica.

* Clientul BCR: „Din 2008 si pana acum, nu am avut nicio zi intarziere la plata ratelor; banca nu m-a anuntat ca mi-a instrainat creditul”
* Firma catre care BCR a cesionat imprumutul – Tonescu Finance – apare inregistrata in Luxemburg si are ca mandatar la noi societatea Asset Portfolio Servicing Romania SRL, cu unic asociat APS Holding
* Operatiunea de instrainare a ipotecii – inregistrata la OCPI

BCR a cesionat mai multe credite imobiliare catre Tonescu Finance, o firma care, potrivit informatiilor existente, apare inregistrata in Luxemburg. Cel putin unul dintre acestea este performant, persoana imprumutata sustinand ca nu a avut niciodata vreo intarziere la plata ratelor.

Clientul in cauza ne-a declarat: „Sunt la zi cu toate platile si nu am avut niciodata intarzieri la plata creditului, din anul 2008, de cand l-am contractat. L-am platit intotdeauna la acelasi ghiseu. Inclusiv astazi (n.r. ieri) am verificat cu directorul sucursalei de unde m-am imprumutat si mi s-a confirmat ca sunt la zi cu platile”.

Mai mult decat atat, reprezentantii bancii spun ca nu stiu nimic despre acest lucru, potrivit debitorului: „Doamna director de la sucursala, care spune ca este imposibil sa-mi fi fost cesionat creditul, a trimis email la trei directori zonali de la Timisoara si a zis ca nimeni nu stie nimic. In schimb, la Oficiul pentru Cadastru am un dosar intreg, unde apare si aceasta cesiune. Am vazut chiar un tabel intreg cu persoane carora le-au fost instrainate creditele. Nu cunosc care este situatia creantelor lor, dar de mine pot sa va spun cu siguranta ca nu am restante la plati”.

Operatiunea de cesiune a fost inregistrata la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara (OCPI), conform incheierii OCPI, obtinuta de ziarul BURSA. De altfel, OCPI este cel care a instiintat clientul in legatura cu cesiunea imprumutului, de la banca debitorul neprimind nicio notificare in acest sens, pe niciuna din caile de comunicare – in scris, online sau telefonic, dupa cum sustine clientul BCR.

Dupa cum ne-au transmis reprezentantii Bancii Nationale a Romaniei (BNR) inca din anul 2015, in Capitolul VI – Cesiunea de drepturi din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, cu modificarile ulterioare, „cesiunea individuala sau in cadrul unui portofoliu de creante se notifica de catre cedent consumatorului in termen de zece zile de la incheierea contractului de cesiune, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire”.

In plus, Nicolae Cinteza, directorul Directiei de Supraveghere din Banca Nationala a Romaniei (BNR), ne-a dat asigurari, in 2015, ca imprumuturile performante nu pot fi vandute, in conditiile in care clientii s-au plans in mod continuu ca li s-au vandut creditele, la cateva zile dupa contractarea acestora.

BCR nu a raspuns solicitarii noastre de a ne oferi detalii pe subiect, pana la inchiderea editiei.

Ziarul BURSA a anuntat, anul trecut, ca ANAF a initiat controale in randul bancilor, identificand nereguli care au consecinte grave.

Ionut Misa, care, la vremea respectiva, ocupa functia de director general al Directiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din ANAF, ne-a spus, atunci, ca un exemplu in acest sens este vanzarea pachetelor de credite de catre institutiile bancare. In octombrie 2016, domnia sa ne-a explicat: „Bancile constituie portofolii de credite, in care includ atat performante, cat si neperformante si pe care le vand la preturi mult mai mici unor societati care se ocupa sa recupereze sumele neachitate in anii urmatori vanzarii. Exista situatii in care au fost vandute si performante, aceste active fiind puse in acelasi pachet cu neperformantele. Este indiscutabil ca bancile au un interes pentru care vand imprumuturi fara restante. Este posibil ca bancile sa-si mute profiturile catre alta zona de fiscalitate. Acele profituri inregistrate din creditele performante trebuie inregistrate ca profituri in Romania, insa, fiind integrate in acele pachete de neperformante, profiturile sunt inregistrate in alte parti, astfel incat bancile sa isi diminueze profitul si sa nu mai plateasca taxele si impozitele aferente. Exista situatii in care bancile sunt actionari majoritari la societatile afiliate, catre care isi vand creditele. Insa, sunt si societati care nu sunt afiliate, dar acest lucru nu inseamna ca nu au legatura cu bancile. Pentru ca sunt situatii in care in companiile respective pot fi identificate ca actionari alte companii, care sa aiba, la randul lor, actionari majoritari – bancile. Stim ca exista astfel de practici, dar nu avem acces la informatii si este foarte greu sa ajungem la ele. Speram ca acum, cu acordurile privind accesul la informatii, sa reusim sa demonstram aceste practici, pentru ca ele exista, chiar daca la a treia – a patra veriga. Avem semnale ca exista astfel de practici si la banci, din diferite surse, inclusiv din media. Au fost vandute pachete de credite de 100 de milioane de euro cu 5-7 milioane euro. Diferenta de 95-93 milioane euro ar reprezenta cheltuiala deductibila. Au fost pierderi, ceea ce inseamna ca bancile si-au diminuat profitul”.

Ionut Misa ne-a mai spus, in toamna anului trecut, ca, daca ANAF constata ca o persoana juridica (indiferent daca face sau nu parte din sistemul bancar) nu a declarat ca societatea cu care colaboreaza ii este afiliata si se constata ca a vandut, de fapt, unui afiliat, atunci va fi intocmit un dosar al preturilor de transfer si tranzactia va fi retractata, respectiv recalificata la pretul pietei, fiind stabilit un impozit mai mare la plata sau diminuandu-se pierderea.

Fostul reprezententant al ANAF ne-a mai spus, anul trecut: „Daca operatiunea respectiva incalca o norma legala care are consecinte penale, daca demonstram ca a urmarit sa se sustraga de la plata taxelor la buget si constatam ca a dorit sa faca evaziune, atunci sesizam Parchetul. Avem situatii in care am sesizat DIICOT asupra unor operatiuni – este drept, nu in sistemul bancar – prin care se intentiona sustragerea de la plata taxelor si impozitelor”.

In urma inspectiilor de specialitate derulate in sistemul bancar, ANAF a descoperit ca una din bancile care actioneaza pe piata noastra are datorii la stat de circa 9 milioane de euro, dupa cum ne-au declarat reprezentantii institutiei fiscale.

Oficialii ANAF ne-au precizat, recent, raspunzand unei intrebari adresate de ziarul BURSA: „Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili a inclus in programul de activitate din anul 2016 si inspectii fiscale partiale la societati din sistemul bancar, dintre care una a fost finalizata, celelalte fiind in curs de desfasurare. Organele de inspectie fiscala din cadrul Directiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili au stabilit in sarcina contribuabilului la care controlul a fost finalizat sume suplimentare in valoare totala de aproximativ 9 milioane de euro”. ANAF nu ne-a transmis si numele bancii la care a fost incheiata inspectia fiscala.

Conform informatiilor existente, Tonescu Finance din Luxemburg a cumparat mai multe credite de la BCR si are ca mandatar in tara noastra societatea Asset Portfolio Servicing Romania SRL, parte a unui grup din Cehia. Asociatul unic al Asset Portfolio Servicing SRL este APS Holding AS, care a achizitionat portofolii insemnate de credite neperformante de la Banca Comerciala Romana.

Bancile din tara noastra nu platesc impozit la stat decat daca doresc, ele avand un sistem de raportare a profitului foarte complicat, dupa cum ne-au spus unele surse guvernamentale.

Acestea ne-au precizat ca exista institutii financiare care nu au platit impozit pe profit timp de zece ani, raportand pierdere in toata aceasta perioada. Bancile se folosesc de prevederile legislative speciale si dedicate sectorului bancar ca sa nu plateasca impozitul pe profit, subliniaza sursele citate, explicand ca este vorba despre deductibilitatea nelimitata a cheltuielilor cu vanzarea de credite neperformante (NPL). Potrivit cifrelor existente, in perioada 2011-2015, din 46 de banci, 19 au platit impozit pe profit in unii din acesti ani, iar celelalte banci nu au platit niciodata nimic, au conchis cei de la Bursa ro.

Avocat Marius Coltuc

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.