Cateva sute de cultivatori de legume din judet pot beneficia de ajutoare financiare consistente, daca se profileaza pe cultivarea tomatelor.
Aceasta, pentru ca Guvernul a aprobat de curand o hotarare (H.G. nr. 39/2017) privind schema “Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de sustinere a produsului tomate in spatii protejate”.
Valoarea sprijinului financiar este de 13.481,4 lei/beneficiar/an, reprezentand contravaloarea in lei a 3.000 euro/beneficiar/an.
Beneficiarii schemei sunt producatorii agricoli – persoane fizice care detin atestat de producator, – persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale si intreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale, cu modificarile si completarile ulterioare – si persoane juridice.
Criteriile de eligibilitate pentru solicitarea si acordarea ajutorului de minimis – sustinerea produsului tomate in spatii protejate sunt:
• sa detina o suprafata cultivata cu tomate in spatii protejate de minimum 1.000 mp, marcata la loc vizibil, cu o placa indicator cu dimensiunile de circa 150 x 200 cm, pe care sa se gaseasca inscriptia „Program sustinere tomate, 2017, beneficiar numarul…, Directia pentru Agricultura a Judetului Botosani”;
• sa obtina o productie de minimum 2 kg tomate/mp si sa valorifice o cantitate de tomate de minimum 2.000 kg dovedita cu documente justificative, de pe suprafata prevazuta mai sus;
• sa fie inregistrati in evidentele Registrului agricol deschis la primariile in a caror raza administrativ-teritoriala se afla suprafetele cultivate cu tomate in spatiile protejate in anul 2017.
Se va tine cont si de faptul ca productia trebuie valorificata in perioadele ianuarie – mai inclusiv si noiembrie – 20 decembrie.
Fermierii botosaneni pot afla detalii privind documentele necesare accesarii schemei, precum si toate informatiile referitoare la procedura de derulare a acesteia de la Directia pentru Agricultura Judeteana Botosani – tel. 0231/514262, biroul 11 – Responsabil Program Tomate.
Beneficiarii care indeplinesc criteriile de eligibilitate pot depune cererile si documentele justificative pentru acordarea acestui sprijin financiar la sediul Directiei pentru Agricultura Judeteana Botosani.