BANII devin tot mai scumpi!

Perspectivele creșterii dobânzii de politică monetară a BNR la 3-3,5% până la sfârșitul anului, acesta situându-se în prezent la 2,50%, ridică constant costul împrumuturilor de nevoi personale sau ipotecare.

Creșterea dobânzilor a fost provocată de majroarea inflației, în aprilie fiind atins un vârf la nivel european de 5,2%, ceea ce a creat îngrijorări, chiar dacă BNR prognozează pentru finalul anului o valoarea plasată în jurul pragului de 3%.

Luna aceasta nu va avea loc o întâlnire a CA al BNR, urmând ca următoarea ședință să se desfășoare în 4 iulie.

Scăderea a lichidității din piața monetară, băncile plasând ieri în conturile BNR depozite în valoare de doar 0,3 miliarde lei față de peste 1,83 miliarde în urmă cu o săptămână, a accentau creșterea indicilor ROBOR.

Indicele la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la creditele de consum în lei cu dobânda variabilă, a urcat ieri la un nou maxim al ultimilor patru ani de 2,85%, iar cel la șase luni, cu rol determinant la creditele ipotecare, a sărit la 2,96%, valori aproape triple față de începutul anului trecut. Indicii la nouă și 12 luni au crescut la 3,02%, respectiv 3,07%.

Dacă în urmă cu două săptămâni intrările mai mari de valută au coborât euro cotațiile euro spre 4,62 lei, ieri media acesteia a urcat de la 4,6485 la 4,6566 lei, într-o ședință în care cotațile au fluctuat între 4,654 și 4,66 lei.

În schimb, dolarul american a scăzut de la 3,9734 la 3,9713 lei iar francul elvețian de la 4,0343 la 4,0329 lei.

Monedele din regiune se apreciau față de euro, cea poloneză la 4,283-4,31 zloți iar cea maghiară la 318,7-320,2 zloți.

Chiar dacă situația politică din zona euro este înordată, cu un guvern anti-austeritate și euro-sceptic în Italia și cu schimbarea celui din Spania prin moțiune de cenzură, moneda unică a crescut ieri la 1,1662-1,1738 franci/euro, semn că încă se marchează profiturile pe piețele internaționale.

Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg a crescut de la 7.437,74 dolari, vineri seară, la 7.602,34 dolari, ieri la prânz.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.