Ședința de politică monetară a BNR de vineri reprezintă cel mai important eveniment al începutului de an, având în vedere deciziile luate, care vor reduce ratele plătite de cei care s-au împrumutat în lei dar vor stimula și creditarea.
În comunicatul de presă care a urmat CA al BNR se arată că „diferențialul ratelor dobânzilor de pe piața financiară a contribuit la stabilitatea relativă a cursului de schimb al leului, în condițiile unei scăderi treptate a acestuia, inclusiv în prima parte a lunii ianuarie 2021”.
Această evoluție a permis reducerea dobânzii de politică monetară de la 1,50% la 1,25%/an, care reprezintă un nou minim istoric.
„Incertitudini și riscuri semnificative decurg, de asemenea, din mediul extern, în contextul prelungirii actualului val pandemic și al restricțiilor de mobilitate asociate, de natură să afecteze redresarea economiilor europene, probabil până când campaniile de vaccinare își vor arăta efectele”, se arată în comunicatul BNR.
Cursul leului a fluctuat între 4,8709 și 4,8738 lei, cel de la finalul perioadei fiind stabilit la 4,8737 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,871 și 4,878 lei cu închiderea la 4,876 lei.
Ritmul incoerent în care se realizează campania de vaccinare din Europa, comparativ cu Regatul Unit și SUA, dar și criza guvernamentală din Italia, după ce partidul „Italia Viva” a anunțat că va părăsi coaliția, au avut ca efect deprecierea euro.
De la un maxim de 1,2224 dolari, euro a scăzut vineri la 1,2075-1,2163 dolari, piețele americane închizându-se la 1,2080 dolari.
Această evoluție a făcut ca media monedei americane să crească de la 4,0025 la 4,0172 lei.
O evoluție asemănătoare a avut și moneda elvețiană, al cărui curs a urcat de la 4,4968 la 4,5274 lei, după ce ea s-a apreciat vineri până la 1,075-1,08 franci/euro.
O evoluție apreciativă a avut și lira sterlină, care a crescut la finalul perioadei până la 1,1278 euro. Cursul a urcat de la 5,4061 la 5,4853 lei.
Prețul gramului de aur a fluctuat între 236,8801 și 239,7645 lei, cel de vineri fiind stabilit la 239,4568 lei, când uncia fluctua pe piețele specializate în culoarul 1.825-1.856 dolari.
Deciziile de vineri ale BNR nu au influențat evoluția dobânzilor interbancare, însă este de așteptat ca începând de luni ele să își continue traseul descendent conturat la începutul anului.
După scăderea de marți la 1,77%, cea mai redusă valoare începând cu 11 octombrie 2017, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a urcat miercuri la 1,78%, nivel care s-a menținut și vineri.
Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a încheiat săptămâna la 1,94% iar cel la 12 luni a coborât de la 1,99 la 1,98%.
În 8 ianuarie, bitcoin a crescut pe platforma integratoare WorldCoinIndex maximul istoric de 41.981,75 dolari.
În perioada analizată, marcările rapide de profit au coborât cotațiile până la circa 31.000 dolari, pentru ca apoi să se stabilizeze în jurul pragului de 35.000 de dolari.
Analiza cuprinde perioada 11-15 ianuarie.
Radu GEORGESCU