Home Economie BNR a majorat dobânda cheie la 6,75%

BNR a majorat dobânda cheie la 6,75%

C.A. al BNR a decis, în principalul eveniment al finalului de an al pieței financiare locale, să majoreze dobânda sa de politică monetară de la 6,25 la 6,75%/an.

Decizia vine în contextul în care, conform comunicatului de presă al băncii centrale, „rata anuală a inflației este așteptată să mai crească temperat spre finele anului curent, iar apoi să intre pe o traiectorie descrescătoare graduală, ce coboară la nivelul de o cifră în semestrul I 2024”. Se semnalizează astfel că la ședința din ianuarie viitor ar putea urma o nouă majorare a dobânzii cheie de 0,25-0,50 puncte procentuale, în condițiile în care banca centrală „va continua să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea prețurilor pe termen mediu”.

Reamintim că ținta de inflație este de 2,5% plus/minus 1 punct procentual.

Piața valutară nu a reacționat la aflarea deciziei BNR, vârful atins de euro fiind de 4,899 lei după o deschidere a 4,888 lei. Cursul mediu al monedei unice a crescut de la 4,8871 la 4,8912 lei.

În așteptarea deciziei de politică monetară a BNR dobânzile interbancare au cunoscut ușoară tendință de scădere. La această evoluție contribuie și recentul control realizat de Consiliul Concurenței la băncile ale căror cotații din piața monetară sunt folosite la stabilirea indicilor ROBOR.

Marți, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 8,15 la 8,14%. Reamintim că maximul ultimilor aproape 13 ani de 8,21% a fost atins în data de 26 octombrie.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a atins în aceeași zi cu indicele la trei luni un vârf de 8,31%, pentru ca marțea aceasta să stagneze la 8,28%. Indicele la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a coborât de la 8,44%, nivel stabilit în urmă cu o săptămână, la 8,43%.

Majoritatea analiștilor anticipează stabilizarea dobânzilor interbancare, considerând că majorarea ratei cheie a fost deja încorporată deja în prețuri.

Marțea aceasta se desfășoară în Statele Unite alegerile parțiale de la jumătatea mandatului prezidențial. Posibilitatea ca republicanii să schimbe majoritatea în cele două camere ale parlamentului american va crea un impas legislativ iar planurile economice ale administrației Biden nu se vor putea realiza.

Euro a profitat și s-a apreciat la 0,9973-1,0032 dolari, ceea ce a făcut ca media monedei americane să scadă de la 4,8959 la 4,8917 lei.

Cursul francului elvețian a crescut de la 4,9422 la 4,9445 lei iar cel al lirei sterline de la 5,6006 la 5,6124 lei.

Metalul galben scădea la 1.665-1.673 dolari/uncie, ceea ce a făcut ca prețul gramului de aur să coboare la 262,8262 lei.

În regiune, media monedei poloneze se deprecia la 4,6912 zloți/euro iar a celei maghiare se aprecia la 401,10 forinți/euro.

Bitcoin se deprecia cu peste 4,6% de la 20.672 până la 19.385 dolari. Scăderea ether era mai brutală, de circa 6,2%, cotațiile alunecând de la 1.576 la 1.436 dolari.

Radu GEORGESCU

Exit mobile version