Home Economie BNR ar urma să mențină dobânda la 7%

BNR ar urma să mențină dobânda la 7%

Miercuri va avea loc ultima ședință de politică monetară a BNR din acest an. Piața nu anticipează o modificare a ratei de referință, care se menține din ianuarie la 7%/an, în condițiile în care creșterea prețurilor se menține cu mult peste ținta de inflație a băncii centrale de 2,5%±1 punct procentual. De altfel, cu acest prilej va fi aprobat noul Raport asupra inflației.

Economia românească se va confrunta în următoarele luni cu creșterea prețurilor petrolului, provocată de conflictul din Orientul Mijlociu, dar și cu majorarea unor taxe sau efectele negative ale modificărilor codului fiscal care vor îngreuna activitatea companiilor care se confruntă și cu cererile salariale mai mari.

Un raport al Erste Group anticipează pentru sfârșitul acestui an o inflație de 7,5%, respectiv 5,3% în 2024 și 4,2% la finalului lui 2025. În aceste condiții, prima modificare a ratei de referință ar putea apare în mai viitor, iar până la sfârșitul lui 2024 ar urma să atingă un minim de 5,75%.

În piața monetară, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut marginal de la 6,33 la 6,34%. La rândul său, indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a revenit de la 6,39 la 6,40%, iar cel la 12 luni s-a consolidat la 6,50%.

Piața valutară a fost calmă, transferurile fiind limitate la culoarul 4,966-4,97 lei, astfel că media a crescut marginal de la 4,9695 la 4,9696 lei.

Raportul Erste estimează atingerea pragului de 5 lei/euro la sfârșitul acestui an, cursul urmând să crească la 5,10 lei/euro în 2024 şi de 5,20 lei/euro în 2025.

Speculatorii au profitat de declarațiile făcute de un oficial al Rezervei Federale referitoare la necesitatea continuării procesului de majorare și au marcat profiturile după creșterea de marți a euro la 1,0756 dolari, cotațiile coborând la 1,0665-1,0723 dolari. În piața locală, cursul monedei americane a urcat de la 4,6224 la 4,6514 lei.

Chiar dacă inflația din Regatul Unit a scăzut în octombrie la 9,7%, lira sterlină s-a depreciat față de euro iar media ei a scăzut la 5,7207 lei, piețele anticipând finalul procesului de creștere a dobânzilor de către Banca Angliei. De altfel, în primul său discurs în fața Parlamentului, Regele Charles a afirmat dorința sa ca guvernul să sprijine Banca Angliei, „pentru a readuce inflaţia la ţintă”.

Cursul francului elvețian a crescut de la 5,1564 la 5,1664 lei.

Aprecierea monedei americane nu a putut acoperi scăderea metalului galben la 1.956-1.975 dolari/uncie, astfel că prețul gramului de aur a coborât la 294,1898 lei.

Monedele din regiune aveau o evoluție apreciativă față de euro. Media celei maghiare s-a întărit la 378,56 forinți iar a celei poloneze la 4,4513 zloți/euro.

Creșterea monedei americane a depreciat bitcoin la 34.551-35.061 dolari și ethereum la 1.870-1.905 dolari.

Radu GEORGESCU

Exit mobile version