BOTOȘANI: Delgaz Grid modernizează anul acesta 6 kilometri din rețeaua de gaz

Cele mai ample lucrări se vor desfășura în municipiul Botoșani, valoarea totală a investițiilor din județ fiind de circa 2,4 milioane de lei.

Compania și-a propus pentru acest an lucrări de modernizare și extindere a sistemului de distribuție a gazelor naturale din județul Botoșani, una dintre acestea fiind înlocuirea conductelor și branșamentelor de pe străzile Primăverii, Octav Onicescu, Curcubeului, Vârnav, Scipione Bădescu și Dimitrie Brândză din municipiul Botoșani, pe o lungime de aproximativ 5,5 km.

„Funcționarea în condiții de siguranță a rețelelor de distribuție a gazelor naturale este o prioritate pentru noi. De aceea am alocat și în acest an peste 200 milioane de lei pentru investiții. Suntem pe deplin conștienți că nici un efort nu este prea mare atunci când pui în prim-plan siguranța și creșterea calității serviciilor pentru clienți”, a spus Csulak Ferenc, directorul general al Delgaz Grid.

Anul trecut, compania Delgaz Grid a investit în jud. Botoșani aproximativ 1,5 milioane lei pentru înlocuirea conductelor și branșamentelor pe o lungime de peste 2.600 m, precum și pentru extinderea sistemului de distribuție a gazelor naturale cu 1.000 m.

În 2019, Delgaz Grid a investit peste 210 milioane lei, în special pentru modernizarea a 340 kilometri de conducte și branșamente gaz.

Delgaz Grid, compania de distributie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de circa 22.650 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de peste 81.500 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit circa 1,6 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 2 miliarde de euro.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.