Agentia de Imbunatatiri Funciare a inceput actiunea de identificare a proprietarilor de terenuri care au beneficiat direct sau indirect de lucrari de imbunatatiri funciare. Asta in vederea colectarii tarifului de imbunatatiri funciare (IF).
„Cu aceasta ocazie, rugam consiliile locale sa ne sprijine in demersul nostru de identificare a detinatorilor de teren, in special a celor cu terenuri mici, care nu se regasesc in evidenta Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura”, a anuntat, in Colegiul Prefectural, seful ANIF Botosani, Florin Asaftei.
Prin hotarare a Guvernului, la Propunerea Ministerului Agriculturii, cu avizul Consiliului Concurentei, se aproba modul de calcul si de colectare, precum si termenele de plata aferente tarifului IF. Cuantumul tarifului IF se aproba anual, de catre ANIF, pana la 31 august, a fiecarui an pentru anul urmator.