Calculatorul de Eficiență Energetică pentru consumatorii casnici de energie

Noul instrument online îi ajută pe consumatorii casnici să calculeze în trei pași simpli care este consumul mediu de energie pentru încălzire, producerea apei calde și gătit, dar și să descopere valorile aproximative ale economiilor pe care le-ar putea obține în facturile de energie prin reabilitarea termică a locuinței.

Consumatorii casnici de energie au de acum la dispoziție Calculatorul de Eficiență Energetică, un instrument unic pe piața din România, creat în cadrul programului România Eficientă, derulat de Energy Policy Group și sponsorizat de OMV Petrom. Noul instrument online îi ajută pe consumatorii casnici să calculeze în trei pași simpli care este consumul mediu de energie pentru încălzire, producerea apei calde și gătit, dar și să descopere valorile aproximative ale economiilor pe care le-ar putea obține în facturile de energie prin reabilitarea termică a locuinței. 

Calculatorul de Eficiență Energetică poate fi utilizat de către toți consumatorii casnici din România, indiferent de regiunea geografică în care locuiesc ori de tipul locuinței (casă unifamilială sau apartament la bloc). 

Acest instrument creat în cadrul proiectului România Eficientă este conceput pentru a fi ușor de folosit și înțeles de către utilizatori. După ce parcurge cei trei pași simpli – alegerea locației, descrierea locuinței și tipul de consumatori – utilizatorul poate vizualiza valorile medii ale consumului anual de energie, cheltuielile estimative aferente și impactul asupra mediului generat de acest consum, respectiv cantitatea anuală de emisii de dioxid de carbon.

Totodată, consumatorul casnic va afla cum se distribuie pierderile de căldură din locuință – prin ziduri, ferestre, pardoseală și acoperiș. Dacă locuința este nereabilitată, Calculatorul mai arată ce economii de energie se pot obține în urma reabilitării termice a locuinței, dar și cum scade amprenta de carbon.

„Calculatorul de Eficiență Energetică a fost creat în cadrul programului România Eficientă ca element al campaniei noastre de conștientizare publică privind beneficiile eficienței energetice. Este un instrument online intuitiv, ușor de folosit, prin care orice utilizator, după ce oferă câteva informații de bază despre locul de domiciliu și tipul locuinței poate obține imediat niște date estimative despre economiile de energie pe care le poate obține prin măsuri foarte simple”, a declarat Radu Dudău, director al Energy Policy Group și coordonatorul proiectului România Eficientă.

„Educația și accesul la informații, cum sunt cele pe care le poți obține prin aplicația lansată recent,  ne ajută să adoptăm un comportament mai responsabil energetic. Eficientizarea energetică a clădirilor este un pas obligatoriu pentru a combate schimbările climatice, în condițiile în care clădirile și sectorul construcțiilor au o pondere de aproape o treime din consumul final de energie și circa 40% din emisiile direct și indirecte, la nivel global. Sunt măsuri pe care fiecare dintre noi le poate adopta, în propria locuință, pentru a contribui la reducerea consumului de energie”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

Pentru un consum eficient al resurselor de energie, dincolo de renovarea locuinței, o componentă foarte importantă, dar adesea neglijată, este cea legată de obiceiurile de consum. Așa că, tot în cadrul acestui calculator utilizatorii vor găsi sfaturi utile pentru a reduce risipa de energie.

Noul instrument poate fi accesat pe http://calculator.romania-eficienta.ro/

Dat fiind că ne petrecem circa 90% din timp în interiorul clădirilor, sănătatea și starea noastră de bine sunt puternic influențate de calitatea mediului interior. De aceea, dincolo de economiile în factura de energie, renovarea unei clădiri – care înseamnă nu doar anvelopare, ci și modernizarea sistemelor de încălzire, răcire, ventilare, de iluminat etc. – aduce beneficii numeroase în privința sănătății locatarilor. De asemenea, măsurile de creștere a performanței energetice contribuie la reducerea impactului clădirilor asupra mediului, în condițiile în care schimbările climatice au devenit o mare amenințare la nivel global. 
România Eficientă este un proiect privat, de interes public național, derulat de Energy Policy Group (EPG), în parteneriat și cu finanțarea OMV Petrom. Proiectul a demarat în vara anului 2019 și constă în derularea unui program național de promovare a eficienței energetice, până în anul 2022. România Eficientă își propune să sprijine atingerea țintelor României pentru 2030 în privința reducerii emisiilor de carbon și a creșterii eficienței energetice, atât prin campanii de informare și educare, cât și prin realizarea unor proiecte concrete de renovare majoră în școli publice din diferite regiuni ale țării. Mai multe detalii găsiți pe site-ul romania-eficienta.ro.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.