Ce se mai intampla cu LEUL pe piata valutara

Tendinta de apreciere a monedelor de la marginea zonei euro a continuat si ieri, astfel ca leul s-a putut aprecia fata de euro si francul elvetian.

Exceptia a reprezentat-o dolarul american care a crescut de la 4,2458 lei, minimul ultimei luni, la 4,2725 lei, in conditiile in care el s-a apreciat fata de euro. Cotatiile din piata valutara fluctuau intre 4,254 si 4,275 lei.

Cursul euro a scazut de la 4,4971 la 4,4949 lei, nou minim al ultimelor aproape trei luni. Tranzactiile se realizau intre 4,494 si 4,498 lei iar cotatiile de la ora 14:00 erau de 4,489 – 4,492 lei.

Comparativ cu sfarsitul anului trecut aprecierea leului este de 4,62 bani.

Leul ar putea reveni in urmatoarele saptamani catre suportul major al anului trecut, de la 4,48 lei, la aceasta contribuind si fundamentele pozitive ale economiei romanesti.

Conform raportului privind Perspectivele Economiei Globale al Bancii Mondiale, creşterea economica a Romaniei se va situa in acest an la 3,7%, comparativ cu avansul de 4,7% din 2016. Acest nivel depaseste cresterea de la nivel regional care este estimata la 2,4%.

Media monedei elvetiene, care se tranzactiona pe pietele internationale la 1,072 – 1,074 franci/euro, a scazut de la 4,1910 la 4,1893 lei, minim al ultimei aproape o luna.

Monedele din regiune, au castigat la randul lor teren in raport cu euro, cea poloneza tranzactionandu-se intre 4,366 si 4,374 zloti iar cea maghiara intre 309 si 309,8 forinti.

Promisiunile de stimulare fiscala facute de Donald Trump, presedintele ales al SUA, cat si perspectivele de creştere a ratei de dobanda de catre Rezerva Federala americana, au reprezentat principalii factori de pana acum care au determinat aprecierea dolarului comparativ cu alte monede importante.

De aceea, investitorii asteptau cu mare interes primul discurs din acest an al lui Donald Trump. Ei se aratau prudenti iar perechea euro/dolar se tranzactiona pe pietele internationale intre 1,0525 si 1,0621 dolari.

Pretul unciei de aur de la fixingul de ieri dimineata era de 1.189 dolari, fata de 1.149 dolari la inceput anului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.