CE SE VA INTAMPLA cu ANGAJATII ITM si ai APIS la COMASAREA celor doua institutii

Doua institutii din subordinea Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale urmeaza sa se comaseze, iar angajatii acestora isi pun, firesc, intrebarea daca urmeaza ca unii dintre ei sa-si piarda locurile de munca sau sa le fie afectate salariile.

Prefectul Costica Macaleti transmite insa tuturor angajatilor Inspectoratului de Munca si ai Agentiei de pentru Plati si Inspectie Sociala ca nu au motive de teama. Nu vor fi afectati in privinta locului lor de munca, precum si a drepturilor salariale, in urma comasarii celor doua institutii, este promisiunea cu care vin oficialii.

Asigurarile au fost date si de catre ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Marian Pop, in cadrul unei videoconferinte cu prefectii din tara, organizata miercuri, 15 ianuarie.

Oficialul a intarit astfel cele comunicate anterior de catre Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, potrivit carora prin comasarea Inspectiei Muncii cu Agentia Nationala pentru Plati se doreste o organizare pe criterii mai eficiente, intarirea capacitatii actului de control si eliminarea fraudelor.

„S-a precizat ca functionarii care activeaza in cadrul celor doua institutii nu vor fi afectati ci isi vor continua activitatea in cadrul unei noi institutii. Si reprezentantii Ministerului Muncii au transmis ca noua Agentie Nationala pentru Inspectia Muncii si Securitate Sociala va prelua posturile si personalul aferent, cu respectarea regimului juridic al fiecarei categorii de personal. Stiu ca functionarii in cauza isi fac griji, este firesc intr-o perioada de transformari, dar vestile sunt bune, deci ii rog sa nu se ingrijoreze inutil.”, a declarat prefectul Costica Macaleti.
 
In cadrul aceleiasi videoconferinte, ministrul Pop a anuntat si ca in perioada urmatoare toate proiectele legislative aflate in dezbatere publica vor fi trimise in teritoriu pentru a fi analizate in cadrul comisiilor de dialog social de la nivelul judetelor, prefectul urmand sa transmita la minister punctele de vedre ridicate in cadrul lucrarilor.      

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.